După ce l-a demis pe Cristian Ungureanu (37 de ani) de pe banca tehnică în urma înfrângerii drastice suferite în urmă cu două etape,
0-6 cu Dunărea Călăraşi, Ştiinţa Miroslava şi-a găsit repede un nou antrenor principal. Clubul din comuna de lângă Iaşi a apelat la gruparea de Liga 1, CSM Poli Iaşi şi i-a luat antrenorul secund. Adrian Kerezsy a fost antrenor secund la CSM Poli Iaşi în ultimii patru ani, perioadă în care a fost în stafful principalilor Liviu Ciobotariu, Marius Lăcătuş, Ionuţ Chirilă, Costel Enache, Nicolo Napoli, Eugen Neagoe şi Flavius Stoican. Propunerea de a deveni antrenor principal la Ştiinţa Miroslava l-a determinat să înceacă o nouă etapă în cariera sa.
Kerezsy a început perfect, cu primul succes obținut pe teren propriu de Știința Miroslva în Liga a II-a. „Cele trei puncte luate sâmbătă cu Olimpia Satu Mare ne-au dat moral, încredere, pentru cele trei meciuri extrem de importante pe care le vom disputa în următoarele șapte zile. Primul dintre ele ne duc la Arad, acolo unde personal mă reîntâlnesc cu Grahovac și Ciucă, jucători cu care am lucrat la Iași și pe care nu i-aș fi dorit niciodată adversari la ce calitate au. Sper să-l revăd și pe Marcel Coraș, cu care am fost coleg la Poli Iași în anii ’80, când el făcea armata aici”, spune „principalul” Științei.
Acesta a spionat-o atent pe UTA în derby-ul Vestului, pierdut de arădeni cu 2-1. „În opinia mea, principala rivalitate fotbalistică din România e între Poli și UTA, nu Steaua și Dinamo. Mi s-a părut că arădenii au jucat mai bine după golul de 1-1, dar mai ales în astfel de meciuri contează rezultatul. Nu știu dacă UTA a meritat neapărat să piardă acel meci, dar s-a întâmplat și sunt sigur că vor dori să se revanșeze neapărat cu noi. Pe de altă parte, este clar că există ceva probleme interne la UTA, din moment ce un lot cu atâția jucători de calitate e în subsolul clasamentului, încercăm să profităm și noi de aceste probleme”, a adăugat  Adrian Kerezsy.
După derby-ul Vestului, „Bă­trâna Doamnă” trece la un derby al suferinței.
„Dacă la Miroslava mă așteptam să nu aibă o poziție prea bună în Liga a II-a, având în vedere că e nou promovată, UTA e o mare surpriză și enigmă pentru mine. Dar, până la urmă nu e treaba mea de ce echipa din Arad e în această situație, datoria mea este să pregătesc cât mai bine partida, încercând să profităm de defectele ei”, mai spune tehnicianul Științei.
Delegația completă a Miroslavei pleacă de azi spre Vestul țării, făcând escală la Cluj, unde va efectua antrenamentul de vineri. După confruntarea de la Șiria, ieșenii se întorc în orașul de pe Someș, acolo unde sâmbătă, în nocturnă, vor întâlni Universitatea lui Adi Falub. Weekendul următor, la Miroslava ajunge Pandurii. „E o onoare, dar în același timp o motivație în plus că întâlnim într-o săptă­mână trei foste prim divizio­nare. Bineînțeles, un rezultat bun sâmbătă ne-ar da o și mai mare încredere pentru meciurile cu U. Cluj și Pandurii”, a încheiat Kerezsy.

Recomandările redacției