• Interviu cu Cornel Popa, primarul comunei Hășmaș

Despre comuna Hășmaș am mai scris în paginile ziarului nostru. Este, fără doar și poate, una dintre comunele din județ aflate într-o permanentă dezvoltare. Săptămâna trecută am făcut o vizită de documentare în zonă, prilej cu care primarul Cornel Popa a avut amabilitatea să ne acorde un interviu. În plus, am profitat de ocazie pentru a vizita câteva dintre obiectivele realizate pe raza comunei.
– Domnule primar, pentru început aș dori să vă întreb cum ați terminat anul 2017?
– Pot să vă spun că anul 2017 a fost un an destul de bun pentru comunitatea noastră. L-am închis destul de bine. Au fost finalizate lucrările de modernizare a DC 10 Hășmaș-Clit, pe o lungime de 2,5 kilometri, care au constat în asfaltare, realizare de șanțuri pluviale, podețe și consolidarea malurilor Văii de Clit. În Hășmaș am amenajat trotuare, am reabilitat canalizarea pluvială, am realizat spații verzi în Zona Unu și Zona Doi, am început o lucrare nouă care continuă în satul Comănești, care va consta în amenajarea de trotuare, rigole de scurgere a apei pluviale și construirea de podețe. În ceea ce privește Agrișul Mic, ne-am ocupat de Căminul Cultural de acolo, iar lucrările vor continua și anul acesta, la fel ca și la Comănești. Cam acestea au fost prioritățile noastre în anul care a trecut.
– Spuneți-ne acum câteva dintre obiectivele pe care vreți să le atingeți în 2018.
– Așteptăm de la o zi la alta semnarea a două contracte mari pe PNDL 2 care sunt fiecare în valoare de trei milioane. Primul proiect va consta în modernizarea de străzi secundare în localitățile Comănești, Agrișul Mic, Botfei, Urvișu de Beliu și Clit. Cel de al doilea proiect se referă la modernizarea, extinderea și dotarea cu mobilier a Școlii Gimnaziale din Hășmaș.
– Alte proiecte mai aveți?
– Urmează să depunem un proiect nou, la GAL Socodor, care va avea ca obiectiv extinderea Grădiniței cu Program Normal Botfei. Vreau să mai precizez că avem depusă documentația la Compania Națională de Investiții pentru realizarea unui pod la intrarea în Botfei. Tot în acest an vom începe lucrările la o capelă mortuară, la Hășmaș, care va fi construită în cimitir.
– Nu cu mult timp în urmă ați inaugurat un centru de zi, la Botfei. Ce puteți să ne spuneți desprea această investiție?
– La inaugurarea Centrului de Zi Botfei au participat reprezentanți ai Senatului României, ai Parlamentului României, ai Consiliului Județean Arad, ai Direcției de Asis­- tență Socială și Protecția Copilului, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai cultelor religioase, părinți ai copiilor și alți locuitori din Botfei. Acest centru are drept obiectiv prevenirea separării copilului de familie. Obiectivul a fost realizat în cadrul unui proiect al Ministerului Muncii și Justiției Sociale intitulat „Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului aferent”. Aici, 19 copii din clasele
I-VII de la Școala Gimnazială Hășmaș, cu domiciliul în Botfei, beneficiază de un spațiu civilizat și modern, unde își pot pregăti lecțiile pentru a doua zi. Este vorba despre copii care provin din familii sărace, cei mai mulți sunt rromi. Pe lângă spațiul unde își pot face lecțiile, aici au la dispoziție o rețea de internet, telefonie fixă, telefonie mobilă și televiziune prin cablu. De altfel, ne considerăm o familie. De aceea și masa o servim împreună, mai ales la amiaz. Avem și sală de mese și tot ceea ce ne trebuie pentru a pregăti mâncarea și pentru a o putea servi caldă.
– Ce valoare a avut proiectul?
– Valoarea finală a proiectului a fost de 60.000 de euro, din care 48.000 de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, 4.000 de euro de la Guvernul României, prin Ministerul Muncii și Justiției Sociale și 8.000 de euro de la bugetul comunei Hășmaș.
– Vreau să vă spun, domnule primar, că se vede că ați fost cadru didactic. Am rămas surprins de ceea ce am văzut la acest centru, mai ales de grupurile sociale. Rămâne doar ca acești copii să le întrețină.
Localnicii, mulțumiți de primarul lor, dar nemulțumiți de Guvern
Având în vedere că am dorit să aflăm care este părerea sătenilor despre autoritățile locale, am stat de vorbă cu câțiva oameni pe care i-am întâlnit pe stradă. „Ar fi foarte bine, dacă și cei de la București ar fi la fel ca domnul primar. Eu am 74 de ani. Îl cunosc de 40 de ani pe domnul Popa. A fost dascăl și cu asta cred că am spus totul. Dă dovadă de respect față de oameni, are cuvânt, îți vorbește frumos, de ți-e drag să mergi să stai de vorbă cu el”, susține Aurel Țica. Și M.G., un alt sătean, are numai cuvinte de laudă la adresa edilului. Omul este însă foarte nemulțumit de guvernanții de la București. „Când este vorba de pensii, de un an de zile îi tot văd cum scriu la tablă tot felul, să nu mai spun ce… Eu am 79 de ani, dar am ajuns să mă crucesc de ce vedem acum la televizor. Au mai fost vremuri grele, mi-au spus-o cei mai bătrâni ca mine, dar așa ca acum, nu. Dar asta e, așa am vrut noi, să avem biruri pe gospodării…”, ne-a spus bărbatul.

Recomandările redacției