Anul trecut a stat sub semnul războiului dus de către Klaus Iohannis împotriva PSD, cu scopul declarat de a-l scoate de pe scena politică românească. Ulterior, el și-a nuanțat declarațiile, spunând că nu dorește distrugerea totală a PSD, ci doar aducerea lui la un nivel care să nu-i mai permită niciodată accesul la guvernare. Este limpede că Iohannis avea nevoie de un PSD cât mai slab, pentru că, dacă acesta ar fi fost lăsat să guverneze în continuare și să pună în aplicare toate măsurile populiste promise în programul de guvernare, ar fi fost previzibil că un candidat al său ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Or, așa ceva ar fi fost inacceptabil, nu doar pentru Iohannis, ci nici pentru cancelariile europene, în special pentru PPE.

Haștagiștii rezistenți, vârful de lance

Pentru a avea șanse în războiul său, Iohannis avea nevoie de o adevărată psihoză anti PSD, reală sau mimată, iar sarcina de a o induce a revenit puzderiei de ONG-uri, multe dintre ele stipendiate masiv dinafara granițelor. Așa zișii rezistenți au exploatat la maximum emoția colectivă, mai ales a tinerilor, prin intermediul rețelelor sociale de comunicare, care i-au adus lui Iohannis primul mandat de președinte. Demonizarea permanentă a PSD a dat roade, mai ales că PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, a fost împiedicat să reacționeze corect și coerent, chiar de către lider, preocupat doar de salvarea sa de pușcărie. Uriașele gafe, culminând cu debarcarea a doi premieri proprii, șovăiala și renunțarea la propriile proiecte, în ultimul moment, au alimentat non stop impresia că PSD este incapabil să guverneze, fiind preocupat doar de lupta împotriva justiției. Mai mult, aceste renunțări, sub presiunea străzii, au întărit mesajele lui Iohannis către aceasta. Haștagiștii, mai ales după ce însuși Iohannis a descins, purtând celebra geacă roșie, în mijlocul lor, chiar au început să creadă că ei trebuie să guverneze, să facă legile, pentru că ei reprezintă poporul.

Ralierea partidelor

Chiar dacă inițial nu au avut vreun rol în stimularea și organizarea mișcărilor de masă, partidele politice din opoziție, respectiv PNL și USR, s-au raliat mișcării rezistenților, pentru a câștiga voturi. Rezultatul s-a văzut la alegerile europarlamentare: PNL și USR au fost marii câștigători, PSD suferind cea mai mare și mai umilitoare înfrângere, mai ales că partenerul de guvernare, ALDE, nu a prins nici măcar pragul de intrare în Parlamentul European. Condamnarea definitivă a lui Dragnea, chiar în prima zi de după alegeri, a suflat puternic în pânzele lui Iohannis, perceput deja ca arhanghelul care răpune balaurul. Ieșirea ALDE de la guvernare a pus capac PSD-ului, acesta rămânând, practic, singur în fața tuturor, demonizat tot mai mult, mai ales că la conducerea lui a rămas păpușa lui Dragnea, Viorica Dăncilă. După ce aceasta a impus partidului să o desemneze candidat la Președinția României, falia dintre PSD și masele populare s-a adâncit, ostilizând inclusiv o mare parte a electoratului tradițional al partidului.

Sub cizma lui Iohannis

Deja sigur de câștigarea la pas a unui nou mandat la Cotroceni, Iohannis și-a obligat supușii să inițieze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD. Pentru Iohannis era imperios necesar să demonstreze că a zdrobit definitiv PSD-ul, pentru ca scorul său la prezidențiale să fie unul de proporții, care să confirme, la fix 30 de ani de la Revoluție, faptul că abia acum urmașii comunismului au fost înlăturați definitiv. Sunt absolut convins că exploatarea la maximum a cifrei rotunde de trei decenii de la căderea comunismului în România a fost cu mult timp înainte pusă la cale în laboratoarele serviciilor. Fix cu o lună înainte de alegeri, Guvernul Dăncilă a fost înlăturat prin moțiunea de cenzură, iar Iohannis a intrat în alegeri ca reprezentant al partidului de guvernământ. De fapt, ca și premier al României.

Efectul asupra evoluției partidelor

Victoria zdrobitoare a lui Iohannis l-a legitimat ca șef suprem, având mână liberă să facă absolut tot ce dorește, dar mijloacele prin care a cîștigat ar putea avea efecte perverse. PSD, ca partid de opoziție, ar putea să se redreseze, profitând de uzura la guvernare a PNL. Acesta a câștigat multe puncte prin înfrângerea PSD, dar, foarte important, a câștigat față de USR, principalul său adversar. Neintrarea lui Barna în turul doi al alegerilor și, ulterior, abandonarea unor proiecte clamate drept principii sacrosancte, au tras partidul mult în jos, aducându-l în postura de viitoare mână a doua în cadrul unei alianței de guvernare PNL-USR. Pentru a putea profita de valul pe care se află, sub oblăduirea lui Iohannis, PNL are nevoie de alegeri parlamentare anticipate, înainte de alegerile locale sau chiar concomitent cu acestea. Încep să cred că, în ciuda tradiției și piedicilor, s-ar putea să avem parte și de această premieră.

Pe plan local

Partidele arădene, pe linia națională

PNL-ul arădean a obținut, la europarlamentare, referendum și prezidențiale, scoruri astronomice, legitimându-se ca lider absolut în municipiu și județ. USR Arad a ajuns la un vârf inimaginabil pentru un partid înființat de puțin timp, obținând inclusiv un mandat de europarlamentar, ca și PNL. După aceea, însă, la alegerile prezidențiale, a urmat aceeași traiectorie descendentă, ca și la nivel național. Dacă, prin decizia conducerii centrale, va participa la alegerile locale și parlamentare, la termen sau anticipate, într-o alianță cu PNL, va trebuie să se mulțumească cu ce îi oferă acesta.

PSD Arad, ca întotdeauna, a mers exact pe linia centrului, situându-se de fiecare dată de partea taberei câștigătoare. Zguduit de implicarea conducerii în scandalul șpăgii, intră slăbit în următoarele alegeri, neavând altă șansă decât aceea a victimizării în ochii electoratului propriu. Vom vedea efectele finale după alegeri…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției