Centrul de Transfuzie Sanguina Arad va fi deschis, sâmbăta 29 ianuarie, între orele 8-12, așteptandu-i pe arădeni pentru
donare de sânge și plasmă.

Toți cei care au condiția fizică necesară, pot renunța la cel mult o oră din timpul lor liber pentru a ajuta la salvarea unor vieți.

„Pentru o bună organizare a echipei medicale a CTS Arad, îi rugam pe toți cei interesați să se programeze la numărul de telefon 0357809112, sau să folosească aplicația BlooDoChallenge. Vă așteptăm la donare, asigurându-vă de respectarea masurilor de distanțare necesare în această perioadă”, transmit reprezentanții Centrului de Tranfuzie.

Este important de precizat că pentru a putea dona sânge, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

– să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;

– să fii cetățean român sau rezident în România;

– să ai greutatea de minim 50 kg;

– să ai tensiunea arterială între 10 și 18 mmHg;

– să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;

– să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);

– să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;

– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.

Recomandările redacției