Apelul bolnavilor de la TBC n-a fost în zadar: dr. Adrian Wiener devine coordonatorul spitalului, iar ancheta continuă

0
372

Drama pacienților de la Spitalul TBC nu a fost în zadar. Se pare că a fost nevoie ca apelul disperat al unor bolnave de COVID-19 să se facă auzit public, ca să se facă cu adevărat schimbări. Astfel, Spitalul TBC, devenit de ceva timp spital pentru tratarea bolnavilor de coronavirus are o nouă conducere pentru coordonarea activității. Dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă și senator arădean.

Toate aceste schimbări – recunosc reprezentanții Spitalului Județean – s-au făcut în urma sesizărilor apărute în cursul serii de luni, 13 aprilie, sesizări făcute de pacienți. Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a inceput verificările interne pe Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19 (clădirea din strada Stephan Ludwig Roth).

În ceea ce privește noua atribuție de coordonare a Secției Infecțioase de la TBC, medicul Adrian Wiener a susținut: „Am decis să accept responsabilitatea de medic coordonator al Spitalului Covid din Grădiste – Arad. Trecem prin momente grele. Dar trebuie să trecem împreună, punând umărul, asumându-ne cu toții câte un rol. Niciodată nu am depins mai mult unii de alții.
O voi face onest, transparent și responsabil; așa cum am făcut totul în viață“. Medicul Wiener se ocupa și până acum de bolnavii de COVID-19 internați la fostul Spital Municipal.

 Autoritățile abilitate caută vinovații

Reamintim că, ancheta s-a demarat după ce, o pacientă a semnalat că personalul medical al secţiei în care se află internată a lăsat-o încuiată în salon cu o bolnavă care decedase. Cadavrul femeii fusese ridicat abia după şase ore.

Potrivit bolnavilor din salon, pacienta decedat în jurul orei 16,00, iar cadavrul a fost lăsat pe pat până la ora 22,00. Vizavi de acest caz, se fac încî verificări pentru a stabili exact cine se face vinovat – susțin reprezentanții Județeanului.

„Îngrijorător este faptul că este posibil ca în spatele ușilor închise, nevoile unor pacienți să fie ignorate de cadrele medicale, situație pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secției.

Cât despre vizita pe salon, menționăm următoarele: la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat.

Referitor la ancheta derulată în cazul Secției de Medicină a Muncii cu privire la modul în care s-au realizat internările pe secție, ce s-a întâmplat cu pacienta decedată și la cum au fost tratați pacienții, vă informăm că au fost sesizate autoritățile abilitate“, au anunțat reprezentanții compartimentului de comunicare al Spitalului Județean Arad.

Despre noul coordonator al TBC, Adrian Wiener

Adrian Wiener a mai ocupat posturi de conducere în sistemul medical. Acesta a fost director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și pentru un timp, director interimar, acum mai bine de patru ani.  Din 2016 Adrian Wiener a fost ales ca senator. 

Wiener a absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie din Timițoara.

De mai bine de 10 ani lucrează în cadrul Secției Clinice Medicină Internă II a Spitalului Județean Arad. Contribuția sa din decursul activității a fost importantă în vederea acreditării spitalului, cu grad de încredere ridicat, de către CONAS – instituția care evaluează standardele de bune practici în sănatate. A fost intens implicat în programe de evaluare și informare asupra riscului cardio-vascular, în mediul urban și rural. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.