Sezonul măsurilor de sprijin pentru agricultură a început. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a dat start campaniei de primire a cererilor de plată pentru schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă. Până la jumătatea lunii mai, agricultorii arădeni pot solicita subvenţii pe diferite scheme finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, în intervalul 1 martie – 15 mai 2013, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse începând cu data de 15 mai, se vor aplica penalităţi de 1 la sută pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2013, cererea de sprijin nu va mai fi admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
„Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizi­ce şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune şi aşa mai departe. Dacă proprietarul a dat terenul în aren­dă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul. Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu su­prafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepi­nierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a par­celei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare“, a susţinut Gheorghe Alda, directorul APIA Arad.
Fermierii care solicită subvenţii trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafaţa fermei. Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS); plăţi naţionale directe complementare (PNDC); schema de plată separată pentru zahăr; schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate, altele decât zona montană, şi plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală cu măsurile aferente.
Prin intermediul aplicaţiei IPA Online, fermierii deja înregistraţi la APIA în campanile precedente şi care intenţionează să solicite sprijin pe su­prafaţă în anul 2013 pot să comple- teze electronic declaraţia de supra­faţă, să  vizualizeze şi, după caz, actualizeze propriile parcele. De ase­- menea, fermierii îşi pot digitiza par­cele noi prin identificarea pe orto­fotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA.

Recomandările redacției