Sute de fermieri controlați și o serie de măsuri pentru punerea în ordine vizavi de plățile pe suprafață, în campania din acest an. Reamintim că, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a derulat controale pe teren și prin teledetecție până la începutul lunii octombrie, după care, s-a făcut o evidență a verificărilor, pentru posibilele probleme să fie remediate, iar agricultorii găsiți cu neconformități să fie penalizați.

Annul acesta, la APIA Arad au fost depuse 21.026 de cereri de plată pe suprafață. Potrivit reprezentanților APIA, au fost controlați clasic, în teren, un număr de 486 de fermieri, cu un total de 23. 675 parcele. De asemenea, conform conducerii APIA Arad, reprezentată directorul de Alin Triponescu, au fost selectati la control prin teledetecție 1.128 de fermieri, pentru un număr de 1.216 blocuri fizice.

Așadar, fermierii găsiți cu nereguli în urma controalelor – fie de suprafață, fie de econdiționalitate – au avut posibilitatea să ceară o reinterpretare a rezultatelor. „Fermierul poate veni cu justificări atunci când sunt găsite neconformități. Poate spune că au fost probleme temporare.De aceea se fac aceste reinterpretări ale datelor. Agricultorii au putut cere o interpretare a datelor de la firma care s-a ocupat cu teledetecția, dacă au vrut ca datele să fie reinterpretate. A doua  interpretare ce a putut fi solicitată de fermier este controlul comasat, în teren “, a susținut Alin Triponescu, directorul Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Conform celor de la APIA, 50 de fermieri arădeni cu neconformități au fost sancționați prin reducerea la plată. Suprafața totală în acest caz a fost de 235,65 hectare.

De asemenea, pentru 608 agricultori a fost necesară redigitizarea în IPA, în urma verificărilor.

Ferme cu parcele dispersate din alte județe au fost 21 cu 1.489 de parcele. „APIA a plătit avansul din plata pe suprafață pentru 16.900 de fermieri și s-au făcut demersurile ca tot mai mulți să fie mai repede autorizați la plată“, a conchis Alin Triponescu.

Recomandările redacției