Noi măsuri de promovare a produselor agricole au intrat în vigoare, încă de la finele anului trecut. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează agricultorii arădeni de noile regulamente care vor guverna noua organizare agricolă comună în domeniul promovării produselor agricole pe piaţa internă a Uniunii Europene şi în ţări terţe.
De aceste măsuri pot beneficia: organizaţiile profesionale sau interprofesionale reprezentative pentru sectoarele agricole în cauză; organizaţiile de producători sau asociaţii ale organizaţiilor de producători; organismlee din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv şi activitate acţiunile de informare şi de promovare pentru produsele agricole şi care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească o misiune de serviciu public în acest sector, definită în mod clar şi grupurile şi organismele din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv şi activitate, informarea şi promovarea pentru produsele agricole.
„Toate categoriile de beneficiari menţionate trebuie să fie reprezentative pentru sector, inclusiv pentru grupuri, în ceea ce priveşte Denumirea de Origine Protejată (DOP), Indicaţia Geografică Protejată (IGP), Specialităţile Tradiţionale Garantate (STG) şi recunoscute la nivelul statului membru“, precizează reprezentanţii APIA Arad.
Între produsele şi sistemele care pot fi promovate se numără: ructe şi legume proaspete şi procesate, miere, lapte şi produse lactate, carne şi produse din carne, ouă de pasăre, vin, peşte, condimente, plante medicinale, cereale, plante vii şi produse de floricultură, uleiuri şi grăsimi; bere, ciocolată şi produse derivate, pâine, produse de patiserie, prăjituri, produse de cofetărie, biscuiţi şi alte produse de panificaţie, băuturi produse din extracte de plante, paste făinoase, sare, gume şi răşini naturale, pastă de muştar, porumb dulce şi bumbac. De asemenea, măsurile sunt valabile şi pentru băuturile spirtoase cu Indicaţie Geografică Protejată şi metoda de producţie ecologică.
Durata programelor este minim un an şi maxim trei ani – cu posibilitatea de prelungire o singură dată. Persoanele interesate se pot înscrie online, accesând următorul link: https://scic.ec.europa.eu/fmi/ezreg/AGRI-INFODAY2016/start.