subventiiFermierii arădeni pot cere, de săptă­mâna viitoare, subvenţii pentru motorina folosită în scopuri agricole. Cererile de acord prealabil pentru acest ajutor de stat se depun în perioada 1 noiembrie – 13 decembrie 2013, la Centrul Judeţean al APIA din Arad, din strada Fraţii Neumann.
Subvenţiile se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro pe 1.000 litri, pentru motorina folosită la efectuarea lucrărilor meca­nizate în agricultură. De acest ajutor pot beneficia persoanele juridice şi persoanele fizice care se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale. „Persoanele fizice au obligaţia ca, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil pentru finanţare, să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, conform Ordonanţei de Urgenţă 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. În acest sens, vor prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului. În caz de neprezentare în termen a certificatului de înregistrare, solicitantul este exclus de la schema de finan­ţare“, a susţinut Gheorghe Alda, directorul APIA Arad. Subvenţiile se acordă trimestrial în acest an, în limita cantităţilor maxime anuale aprobate. În cazul în care cantităţile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşesc cantităţile maxime anuale, cuantumul plăţilor se reduce proporţional pentru toate sectoarele. Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date false pe documentele de decontare afe­rente ajutorului de stat, au încasat bani în mod necuvenit, nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, ajutoarele acordate în mod necuvenit vor fi în acest caz recuperate.

Recomandările redacției