apiculturaDatorită vremii schimbătoare, în această perioadă toată lumea stă cu ochii pe culturile mari – unde alături de recoltare se desfășoară și lucrări de pregătirea terenurilor agricole dar și de însămânțare.
Sunt însă și alte sectoare în care s-au înregistrat probleme, cum ar fi apicultura. Vremea ploioasă a făcut și… albinelor viața grea, respectiv apicultorilor, fiind un an ce nu a fost benefic.
„Au fost ceva probleme și în unii din anii anteriori, însă acest an nu a fost defel benefic, înre­gistrându-se una din acele rare situații în care albinele trebuie să fie ajutate să treacă iarna. Și Ministrul Agriculturii este la curent cu situația, acordând (prin HG 867/15 oct. 2014) un «sprijin de minimis», în funcție de numărul de familii deținute de fiecare apicultor. Aceștia trebuie să se adreseze Direcției Agricole cu o cerere și o serie de câteva alte documente necesare pentru a-l primi“ ne preciza dr. ing. Ioan Martin, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Arad.
(F.B.)

Recomandările redacției