Apicultorii arădeni și-au luat banii pentru Programul Național Apicol

0
160

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2021.

Prin Hotărârea de Guvern nr.339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020-2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2021 este de 59.215 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale. Această sumă a fost integral plătită unui număr de 7.083 apicultori declarați eligibili și 14 forme asociative legal constituite, la nivel național. La APIA Arad au fost depuse de apicultori un număr de 43  de cereri, pentru care s-a plătit suma de 230 710.87 lei.

Măsurile/acţiunile cuprinse  în  Program  pentru  care  s-a plătit sprijin financiar în anul 2021:A. Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori; B. Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei; C. Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral; D. Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune: E. Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă – Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.

În cadrul PNA 2021 au fost depuse un număr de 7.165 cereri de plată din care: 7.150 cereri depuse de către apicultori şi 15 cereri depuse de către Formele asociative apicole legal constituite. Din totalul cererilor de plată depuse au fost aprobate un număr de  7.097 de cereri.

Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.