Aprinderea luminițelor în Bradul de Crăcin din centrul Aradului și a iluminatului festiv de sărbători din oraș va avea loc, luni, 5  decembrie 2022, la ora 18.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Cei care vor fi prezenți în centrul Aradului vor putea să-l întâlnească și să se fotografieze cu Moșul.

De asemenea, pentru cei mici, a fost pregătit un moment artistic cu Trupa Veselă „Țac-Pac“ din Arad, care va oferi un spectacol plin de muzică și culoare, intitulat „În căutarea lui Moș Crăciun“.

În jurul orei 19.00, în centrul orașului este așteptat să sosească Moșul, care, împreună cu primarul Călin Bibarț va aprinde iluminatul festiv. După care, cei mici vor primi daruri.

Bradul de Crăciun

Bradul de Crăciun a fost amplasat, zilele trecute, pe platoul din fața Palatului Administrativ. Are o înălțime aproximativ 20 de metri. Cadrul metalic este decorat cu „ramură brad 3D” pe o suprafață de 171 de metri pătrați.

Bradul va avea aproximativ 16 mii de LED-uri „alb rece/verde cu flash”, 150 de ornamente „tip fundiță” și aproximativ 900 de „ornamente tip glob”.

Tramvaiul lui Moș Crăciun

În aceeași seară, tramvaiul lui Moș Crăciun va face o cursă specială, numai cu ocazia festivității de aprindere a luminițelor bradului de Crăciun.

În perioada 6 decembrie 2022 – 31 decembrie 2022, tramvaiul va circula astfel:

de luni până vineri – în intervalul orar 11.00 – 15.00, tramvaiul este destinat curselor speciale (programări pentru grupuri)

în intervalul orar 15.53 – 19.40, tramvaiul circulă la liber sâmbătă și duminică

în intervalul orar 11.00 – 18.53, tramvaiul circulă la liber

Programările pentru grupuri se pot face, începând cu data de 2 decembrie 2022, în intervalul orar 8.00 – 14.00, la numarul de telefon 0722.272.958.

Programul de circulație al tramvaiului lui Moș Crăciun va fi afișat în toate

stațiile de pe traseu, inclusiv pe site-ul www.ctparad.ro.

Recomandările redacției