Așa cum v-am informat, zilele trecute la Nădab și Cintei au fost confirmate noi focare de pestă porcină africană. În contextul depistării unui număr de cinci focare de pestă porcină africană pe raza satului Nădab, a orașului Chișineu-Criș, Comitetul Local de Combaterea Bolilor s-a întrunit pentru a adopta măsurile necesare în vederea împiedicării răspândirii virusului spre alte localități, ori spre marile exploatații de suine din apropiere. La ședința CLCB de la Arad, a participat și vicepreședintele – ANSVSA, dr. Traian Petcu. Un semn că situația este una destul de complicată. Fapt este că porcii de la Nădab și Cintei vor deveni amintire, iar operațiunea de sacrificare a suinelor, începută luni continuă. Aproape 2000 de grăsuni vor fi neutralizați.. „Eu mi-am crescut trei porci pentru mine și familia mea. Nu -i vând, nu merg cu ei la piață. I-am crescut pentru mine. Așa ce vom mânca la iarnă? Eu cred că porcii mei nu au nimic “, a spus C.L. din Cintei. Ca și omul nostru, mai toți sunt foarte supărați pe autorități. Chiar și pe cei de la Jandarmerie, dar și pe Armată, instituție care se află în topul încrederii populației. Inflamarea spiritelor și întrebări de genul „Ce caută armata aici?“ s- au născut din disperarea oamenilor. De fapt, legea spune clar ce instituții fac parte din CLCB. Iar Armata face parte. Dar ce se mai afce concret la Cintei și Nădab? „S-a izolat zona pe o rază de 10 kilometri, față de localități s-au pus filtre de dezinfectare la căile de acces ale localităților, atât rutiere cât și pietonale. Oamenii noștri sunt în teren și lucrează. Trebuie să mai amintim că proprietarii vor fi despăgubiți la prețul pieței. Adică în jur de 7,5 lei pe kilogram“ , spune Viorel Agud, director executiv la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad. La acest moment din județul Arad s-au trimis circa 150 de dosare pentru aprobarea despăgubirilor. Desigur, oamenii doreau banii pe loc, dar așa ceva nu este posibil.Potrivit directorului Agud, după analizarea și aprobarea dosarelor, în circa două luni de zile gospodarii își vor primi banii pentru despăgubire. Ca o altă măsură de prevenire a răspândirii virusului pestei porcine africane este încurajată acum vânătoarea totală a porcilor mistreți din fondurile de vânătoare aflate în apropierea satelor Cintei și Nădab. De la începutul anului și până acum, au fost vânați în județul Arad peste 2600 de mistreți. Iar în ultima perioadă, pe raza localităților afectate de PPA au foat vânați un număr de 286 de mistreți. La toți li s-au prelevat probe și la analize și doar 15 dintre aceștia au fost depistați pozitivi, adică purtători de virus. Asta reprezintă un procent de circa 5% din animalele ucise. Până la urmă însă, „nu scrie pe fruntea niciunui mistreț dacă are sau nu pestă porcină“, a punctat directorul Agud. În orice caz, la Cintei și Nădab s-au săpat gropi comune în care vor fi îngropați câte 1000 de porci. Fapt este că situația nu este încă pe deplin soluționată și oficialii de la DSVSA Arad nu au putut da o estimare în cât timp lucrurile vor reveni la normal. În orice caz, lucrurile nu sunt simple și evoluția nu poate fi foarte bine anticipată.

Recomandările redacției