În prima jumătate a anului 2021, polițiștii locali cu atribuții de evidența persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au identificat 2.886 de persoane care locuiesc în municipiul Arad fără actualizarea în actul de identitate a domiciliului/reședinței. Persoanele au fost descoperite în urma verificării a 1.122 de asociații de proprietari.

Mai mult de jumătate din numărul persoanelor care locuiesc pe raza municipiului fără forme legale, identificate în cadrul acțiunilor de verificare a cărților de imobil, care se desfășoară continuu de la începutul anului, au domiciliul în actul de identitate în afara municipiului Arad. 

 La solicitarea polițiștilor locali, administratorii/președinții condominiilor au notificat persoanele care locuiesc în imobil în vederea îndeplinirii obligației de a solicita înscrierea în cartea de imobil.

 Pe lângă această obligație, locatarii imobilelor trebuie să se adreseze Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor pentru actualizarea domiciliului/reședinței, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

„În vederea clarificării interpretărilor referitoare la normele privind domiciliul/reședința, aduse de către locatarii condominiilor în atenția polițiștilor locali, precizăm că cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe în mod liber domiciliul ori reședința, dar nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele (unde locuiesc în fapt), ținând seama de următoarele aspecte: domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală; reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu.

De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate: persoana care locuiește la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic; persoana internată într-o unitate sanitară/medicală”, au transmis reprezentanții DGPL Arad.

Persoana care găzduiește o altă persoană (proprietarul), în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor unde este situat imobilul.

Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărții de imobil.

Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare, iar pentru a evita situații confuze ulterioare, prezintă același grad de importanță solicitarea înscrierii datei plecării din imobil.

  • Peghi spune:

    După toți acești ani de „libertate”? înca acceptăm toate aceste reguli idioate?
    Suntem liberi ori nu?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției