Aproape 400 de elevi au participat la concursul internaţional de matematică organizat de UAV

0
235

uavUn număr record de elevi au participat la Concursul Internaţional de Matematică şi Informatică „Caius Iacob”, organizat de Facultatea de Ştiinţe Exacte din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu. Conform organizatorilor, în acest an s-a stabilit un record de participare, aproximativ 400 de elevi venind  la universitatea de stat arădeană să-şi verifice cunoştinţele. „Este îmbucurător pentru noi că am avut un număr aşa de mare de participanţi. Am participat la festivitatea de premiere, iar sala era arhiplină. Această ediţie s-a bucurat pentru prima dată şi de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, reprezentat de  domnul inspector şcolar general adjunct Mihai Spânu şi de domnul inspector şcolar pentru matematică Viorel Tudoran, care au participat atât la festivitatea de deschidere, cât şi la cea de închidere”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. Prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a ţinut să remarce la rândul său participarea reprezentanţilor IŞJ, dar şi să-i felicite pe cei de la Facultatea de Ştiinţe Exacte. „Având în vedere că s-a stabilit un record de participare, ţin să-i felicit pe colegii care s-au ocupat de organizarea concursului”, a spus rectorul.

Decanul Faculţăţii de Ştiinţe Exacte, conf. univ. dr. Sorin Nădăban, a ţinut să precizeze că secţiunile concursului au avut loc în zile diferite, astfel încât au fost participanţi care au luat parte la toate probele, iar unii au fost premiaţi la toate cele trei secţiuni. „Trebuie remarcat că toţi cei cinci premianţi  ai Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti, studenţi în anii I, II şi III la Facultatea de Ştiinţe Exacte, sunt foşti participanţi la Concursul «Caius Iacob» în calitatea de elevi, şi distinşi la respectivele ediţii cu premii şi menţiuni”, a menţionat conf. univ. dr. Sorin Nădăban.

Consultaţi şi: – Record de participare la cea de-a şasea ediţie a CONCURSULUI INTERNAŢIONAL DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ „CAIUS IACOB”

Premii şi menţiuni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.