Ministerul Educaţiei a anunţat, că la nivel naţional peste două mii de elevi au fost confirmaţi cu coronavirus.

Potrivit datelor făcute publice  2038 de elevi au fost confirmaţi cu coronavirus și 1852 de angajați în învățământul preuniversitar au contractat, la rândul lor, virusul SARS-COV-2.

La nivelul județului Arad ,,în data de  11.03.2021, sunt 59 de elevi bolnavi de Covid și 26 de profesori diagnosticati cu virusul Sars Cov2”, ne precizează Adriana Vădăsan, Inspector Școlar ISJ Arad.

În ceea ce privește numărul de persoane care lucrează în învățământ vaccinate, situatia se prezită astfel: ,, Persoanele din sistemul de învățământ vaccinate până acum, sunt 2074, dintre care, 112 personal auxiliar, 220 personal nedidactic și 1742 profesori. Cinci sute  dintre profesori s-au vaccinat în centrul special destinat persoanelor din învățământ”, ne precizează cei de la Inspectoratul Școlar Arad.

În cazul funcționării unităților de învățământ, din județul Arad, aflate în scenariul roșu, pentru elevii clasele terminale, activitățile didactice se vor realiza cu prezența fizică a maxim 15 elevi pe clasă pentru gimnaziu și maxim 17 elevi pe clasă pentru clasele terminale din învățământul liceal, profesional și postliceal.

Actele normative nu impun restricții numerice pentru învățământul preșcolar și învățământul primar organizat în școlile din județul nostru, care funcționează în scenariul roșu.

Pentru elevii arădeni, din clasele terminale care nu participă fizic la cursuri, indiferent de motiv, unitatea de învățământ este obligată să asigure organizarea activităților de predare / învățare / evaluare online, iar elevii să participe la acestea. Conducerile unităților școlare vor identifica adaptat fiecărei situații, soluții adecvate pentru asigurarea procesului educațional online.

Prezența fizică în scopul participării la orele remediale este permisă în toate unitățile de învățământ care organizează cel puțin o grupă de învățământ remedial, pentru toți elevii care solicită acest lucru prin înscrierea în programul de ore remediale (din toate clasele și din toate școlile, indiferent de scenariul în care funcționează, cu excepția celor din localitățile carantinate).

Recomandările redacției