Aproape 700 de arădeni au fost confirmați cu Covid-19

0
1558

La Arad, cazuistica a ajuns la 696, cinci noi cazuri fiind înregistrate de ieri până azi. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1097 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 167 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 205 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.055 de  persoane. Alte 15.854 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 310.407  de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 309 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.614 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.918 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în  străinătate au decedat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.