Lumea se vindecă ușor de acest virus, Aradul fiind printre orașele care a putut declara vindecați o mare parte dintre cei ce au fost infectați. Cu exactitate nu știm numărul infectaților cu covid-19 pentru că cei de la Grupul de Comunicare Strategică anunță în ultima săptămână un număr incert. Totuși, în ciuda faptului că avem 697, 696 sau poate 695 de persoane care au contactat virusul, dintre aceștia știm sigur câți au fost la spital și ulterior externați.
Așadar, numărul de pacienți confirmați cu virusul SARS CoV-2 și care au fost externați până ieri, 25 mai, declarați vindecați, a ajuns la 455.
Numărătoarea a început abia de pe data de 8 aprilie de când au început externările de pe secțiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Pacienții diagnosticați cu acest virus au fost declarați vindecați după ce testele II și III, efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative.

Recomandările redacției