Vești bune pentru suporterii Bătrânei Doamne în perspectiva partidei cu Gaz Metan Mediaș. Dumitru Cardoso și Easton Ongaro au primit cărțile verzi astfel că vor putea fi legitimați până la ora meciului de duminică. Primul venit în acest sezon, lituaniaul Karolis Laukzemis este deja jucătorul UTA-ei cu acte în regulă. Câți dintre ei vor fi pe teren împotriva Gazului rămâne de văzut, antrenorul Laszlo Balint detaliind situația lor din punct de vedere al pregătirii și adaptării: „Cardoso s-a antrenat cu echipa. Pentru el e cel mai bine să simtă acest efort specific. E riscant să începem cu el titular dar va putea intra pe parcurs și sunt sigur că își va pune amprenta asupra jocului. Laukzemis e bine, a făcut tot stagiul de pregătire cu noi, are un avantaj din acest punct de vedere. Ongaro a ajuns mai târziu, nu e de neglijat nici necesitatea acestei perioade de adaptare  în ceea ce privește fusul orar, cultura fotbalistică total diferită, clubul etc. Mă bucur însă că e foarte implicat și dornic de afirmare dar trebuie să avem răbdare în privința lui.“

Singurul dintre noii veniți, care nu va fi disponibil pentru acest meci va fi nigerianul Philip Otele, care pe lângă cartea verde nu a primit încă nici viza de intrare în România. Datorită relațiilor bune dintre UTA și clubul din Szeged, Otele se antrenează la baza clubului din orașul maghiar astfel încât să fie cât de cât pregătit fizic în momentul în care se va alătura lotului UTA-ei. Oricum și în cazul lui și în cazul celorlalți nou veniți, staff-ul speră că adaptarea se va face cât mai repede, asta și cu sprijinul vestiarului. „Băieții noi s-au integrat fără probleme, engleza se vorbește bine de către toată lumea în vestiar, iar străinii care sunt de mai mult timp aici știu cum e și îi vor ajuta“ a declarat căpitanul echipei, Florin Iacob.

Dintre componenții mai vechi ai lotului, singurul care va fi indisponibil pentru meciul de duminică va fi Modestas Vorobjovas. Acesta s-a accidentat la ultimul meci al anului trecut, la Voluntari și încă nu era complet refăcut nici la reunirea lotului. „A intrat în Antalya la două antrenamente după care a resimțit din nou dureri la colateralul genunchiului, acolo unde a avut accidentarea. A avut apoi program separat cu preparatorul fizic. Mai are mici dureri dar ce este important e că de săptămâna viitoare va reveni la antrenamentele cu echipa“ a explicat Laszlo Balint situația lituanianului.

Ținând cont de aceste detalii, o posibilă formulă de echipă pentru meciul de duminică ar putea fi următoarea: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga (Medjimorec), Shlyakov – Batha, Passaglia – Roger, Ubbink, Miculescu – Laukzemis (Dangubic)

Recomandările redacției