Deși pe pagina de Facebook ce anunța evenimentul aproape 2.000 de arădeni și-au manifestat interesul să participe la așa-zisa inaugurare, la fața locului realitatea a fost alta. Aproximativ 400 de utiști au ieșit din case și s-au postat pe platoul din fața stadionului, pentru a-i transmite mesaje „de bine” primarului Gheorghe Falcă. Acesta este considerat principalul vinovat pentru depășirea termenului de finalizare (21 mai 2018) a ceea ce susținătorii Campioanei Provinciei numesc casa lor. Edilul a fost „gratulat” cu scandări care de care mai colorate și cu câteva mesaje postate pe bannere: „Primar al Aradului în 4 mandate / Mai multe operații decât arene inaugurate.˝, „Când să ne întoarcen acasă / Falcă, ne-ai făcut din nou o farsă!˝și „Doi-trei muncitori rupți de oboseală / Termen de finalizare: campania electorală.˝
Punctul culminant al serii a fost tăierea simbolică a panglicii de către unul dintre cei mai mici susținători ai „roş-albilor”, moment în care restul fanilor au aclamat, bineînțeles, la modul sarcastic. Scandările anti-Falcă nu au fost luate în plex și asta pentru „primarul buldozer” al Aradului e plecat puțin prin Japonia să ia lecții de civilizație. La Arad, utiștii și-au strigat durerea și neîncrederea în edilul ce a dărâmat patru stadioane în ultimii 12 ani și nu a pus niciunul în locul lor. „Ne-am strâns pentru că trebuia să fie gata stadionul. E al nu știu câtelea termen care a fost anunțat de Primărie și constructor. Evident că arena nu e gata, era o ultimă formă ironică, ca să spunem așa, de protest, fiindcă nu mai știm ce să facem. Suntem efectiv disperați de bătaia de joc la care este supusă UTA, întreg sportul arădean, dar și Aradul ca și oraș. Mai multe o să vă spună și băieții, îi și auziți scandând”, a spus Dani Proca, liderul Suporter Club UTA.
Asociația fanilor a pus în „vânzare” și bilete la protestul de marți seară. „Exact cum spune și biletul, mai avem de doi bani speranță. Lucruri bune nu mai așteptăm de la acest primar, și-a bătut joc de nenumărate ori de fotbalul arădean, de UTA mai ales, de stadion. După cum vedeți, nu e gata nici măcar 60%. Se spune că trebuia să fie terminat pe 21 mai, azi suntem pe 22 mai. Legea spune foarte clar că la orice stadion dărâmat trebuia construit altul în loc, nu s-a construit nimic în loc. Organele de Stat ar trebui să se sesizeze pentru că multe lucruri nu sunt în regulă în Arad, inclusiv la această arenă. După părerea noastră, sunt lucruri de natura penalului la mijloc, pentru că altfel nu ne putem explica cum de există excedent bugetar, banii nu se cheltuie, constructorul nu lucrează și avem cea mai mică arenă din țară construită în cel mai lung timp. Cred că o să intrăm în Cartea Recordurilor. Chiar vorbeam că, dacă am fi luat fiecare dintre noi, cei de aici, o lopată, poate am fi terminat stadionul la timp. Dar cu banii Primăriei, cu licitații peste licitații, un oraș ca Aradul și o echipă de tradiția UTA-ei să nu aibă un stadion în municipiu și să joace în exil e de-a dreptul rușinos. Suntem de patru ani mutați de aici și de doi ani din Arad, ce mai putem spune?”, a adăugat Proca.
Rugat să dea un pronostic pentru data la care se va inaugura cu adevărat arena „Francisc Neuman”, președintele SCU a fost cât de poate de franc: „Viitorul primar o va fina­liza, în actualul nu mai punem nicio speranță”.
Așdar, drama „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc, trimisă în „exil” la Șiria de aproape doi ani și cu „casa” în construcție de patru continuă. Întâlnirea, supervizată de polițiști și jandarmi, s-a încheiat în jurul orei 20.00, fără incidente și cu o concluzie tristă. De fapt, UTA nu se va întoarce acasă nici în anul 2018.

Recomandările redacției