anl

Aproximativ 700 de tineri care au sub 35 de ani au depus la Primăria Arad cereri pentru acordarea unei locuinţe ANL, lista de priorități urmând să fie aprobată în ședința Consiliului Local Municipal de marţi.

Numărul persoanelor care solicită o locuinţă ANL a scăzut faţă de anul trecut când pe listă erau 754 de persoane. Un număr de 62 de persoane care nu se mai regăsesc pe listă, cel mai probabil, fie au primit o astfel de locuiţă care a fost eliberată de chiriaşi, fie s-au retras deoarece nu au mai corespuns din punct de vedere al vârstei.

Astfel, în ședința CLM Arad, care este programată marţi, va fi supusă la vot lista de priorităţi a solicitanţilor care au acces la locuinţele pentru tineri construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, cuprinzând titularii cererilor depuse până la 31 decembrie 2014.

Conform proiectului de hotărâre ce va fi supus votului în CLM, 692 de arădeni aveau depuse la Primărie, până la sfârșitul anului trecut, cereri pentru acordarea unei locuinţe ANL.

Dintre aceştia, ultimul pe listă are un punctaj de 28 de puncte, în timp ce primul pe listă are 74 de puncte.

Deoarece în ultimii şase ani în municipiul Arad nu au mai fost construite locuinţe ANL, singura speranţă a celor care se află pe lista de priorităţi pentru a primi o locuinţă ar fi eliberararea unui apartament vechi.

Conform legii, eliberarea unui apartament ANL se poate face dacă beneficiarul nu şi-a plătit chiria, cheltuielile de întreținere sau a distrus locuinţa ce i-a fost închiriată.

Recomandările redacției