buji 1Iată, avem parte de o iarnă cum n-am avut din 1989, când veneam în Piața Primăriei îmbrăcați în haine ușoare, ca de primăvară. Atunci ne bucuram, speram, cu ochii ațintiți la balcon și pe televizor și n-am văzut mizeria, degradarea în care ne-au adus cei 45 ani de comunism. Astăzi, fără zăpadă, locurile sordide ne sar în ochi, murdăria, ruinele rânjesc sinistru. Administrația orașului pare depășită, ațintită spre viitor, nu vede prezentul. Prezentul, obrazul orașului, nu-l apără cei ce au obligația să-l apere, cei ce ne-au promis, marea și sarea, dacă-i alegem. Trist,  cele mai în suferință  sunt monumentele istorice, clădiri reprezentative, la cheremul ploilor și ale plantelor crescute-n streașină, și a geamurilor intenționat lăsate deschise.
Nu avem bani! Nu ne dă guvernul! Nu avem buget! Proprietatea este privată! Iată scuzele care însoțesc degradarea, ruina și gunoaiele, iar noi, neabătut, mergem spre viitorul sclipitor. Stimați, aleșii noștri, domnilor consilieri, orașul merge înainte „ca rușii” mărind contrastul între rău și bun, între frumos și urât. Se merge înainte, în vreme ce istoria noastră se ruinează, apoi dispare și Aradul devine plat, fără povești și fără amintiri. Un fals patriotism ne călăuzește în ultimul timp. Adevăratul patriot este acela care apără trecutul și prezentul. Iată un exemplu minor: Intersecția pe care arădenii o știu „La Podgoria” un nume încărcat de istorie și semnificații, în CLM-ul de nu știu ce culoare, s-a votat denumirea – Piața Tricolorului. Unii jubilează, care tricolor? Clocotește naționalismul în ei, elanul muncitoresc măi frate, în vreme ce orașul se urâțește și se degradează. N-a contat că trenul nostru electric era printre primele din Europa. Schimbarea denumirii n-a costat nimic. N-a contat că atunci au dispărut toate urmele din Piața Podgoria, la fel ca și altele, care dovedeau că  eram premiere.
Şi acum, hai să vedem împreună câteva locuri, apoi să comentăm aspectele „patriotic”. Să comentăm , dar să ne și acoperim de scuze.
Dispare mărturia MARTA de pe Vlaicu, privim, plângem, tolerăm, doar este proprietate privată, buji2 buji3iar mai încolo vom construi un stadion ultramodern. Cel mai bine este că a scă­pat CLM-ului dispariția atâtor fabrici, fără urme, fără plăcuțele comemorative, s-au evaporat, în loc au răsărit blocuri și spații comerciale. În alte cazuri au răsărit maidane și fără intervenția nimănui. Pe cale de dispariție este mărturia „Shone System”/1896 de la Burza, dovada unei priorități europene. Dispare și tot ce ne amintește de industria agricolă ară­deană, Indagrara 1851, de la intrarea în oraș, pe Vlaicu. Sunt încă atâtea pe care, din lipsa spațiului, le amân pomelnicul pentru o dată viitoare.
Construit în 1872, în stil neoba­roc, Cazinoul, a reprezentat locul preferat al arădenilor și a străinilor. O atracție permanentă în toate anotimpurile. Iarna, pe platou era amenajat patinoar. Clasificat monument istoric, patronii au investit să-l readucă pe linia de plutire. Astăzi pare părăsit și înconjurat de alte ruine. Ce fac consilierii să-l salveze? Adevărat este că embleme de monument istoric obligă proprietarii, dar și instituțiile ce apără monumentele. Totul este le vedere, spre rușinea arădenilor. Eram student la Iași în anii de după război, 1953,  când primăria a amenajat niște panouri ce să acopere ruinele rămase, așa, de ochii lumii. Ce ar fi dacă și la Arad, asemenea locații,  s-ar acoperi, de ochii lumii,  vara cu garduri cu zorele și iarna cu zăpadă! Priviți fotografiile. Nu că-i bună soluția?
  Bujor Buda

Recomandările redacției