Arad, capitală europeană a gropilor cenuşii şi-a nesimţirii negre

0
277

S-au împlinit alaltăieri, duminică, două luni de când strada Bihorului din Grădişte, pe-atunci proaspăt spoită cu asfalt, s-a săturat de prea mult bine şi-a luat-o spre fundul Pământului cu tot cu maşina care-o călca chiar atunci cu intenţii de parcare. Era Ziua Femeii iar la volanul maşinii blestemate se afla chiar o femeie. De-atunci multe s-au schimbat: bunăoară pe Mureş a curs apă cu ghiotura, pentru porcăria de pe Bihorului n-a păţit nimeni nimic (aşa cum şi proorocisem de fapt), şi alte gropi au crescut mândre şi frumoase-n urbea noastră, spre satisfacţia generală şi-ntru bunăstarea tuturor.
Un telefon pe care nu-l aşteptam ne-a deranjat redacţia la sfârşitul săptămânii să ne-anunţe că pe Calea Aurel Vlaicu din cartierul omonim s-a ivit din neantul reparaţiilor de cali­tate o groapă de toată frumuseţea: micuţă, drăguţă şi de-o incredibilă perfidie. „Veniţi şi vedeţi. Au fost ceva lucrări aici pe pista de biciclete sau pe trotuar, că nu mai ştim ce-i, au săpat un canal, au pus ceva în el, apoi au pus pământ, au turnat asfalt şi-au plecat. Acum pământul se ta­sează şi asfaltul se scufundă, aşa că s-a făcut o groapă de vreo zece centimetri. Este foarte greu vizi­bilă şi din această cauză calcă-n ea zilnic şase-şapte oameni. Unii cad, mai ales dacă-s mai în vârstă. E un pericol şi pentru biciclişti. Nimeni nu face nimic şi-s vreo două săptămâni de când a apărut”, ne-a spus vocea bărbătească la telefon. Spusele au fost întărite şi de-o voce feminină, aşa că vineri, 6 mai, pe la miezul zilei, ne-am întemeiat la faţa gropii din Vlaicu, alta şi total diferită, deşi asemănătoare, cu cea de pe Bihorului.
Asfalt pus peste pământ netasat
Rezultatul scurtei investigaţii mai apropiată de documentare decât de anchetă a fost clar ca lumina soarelui şi ca umbra gropii: asfaltul turnat peste pământul netasat din şanţul nimănui s-a lăsat în jos (gravi­taţia, bat-o vina, că fără gravitaţie se lăsa bitumu-n sus!), lăsând la vedere şi la-mpiedicare peretele vertical şi tăiat cu disc tehnologic al vechiului trotuar (acum declarat pistă parţială de biciclete prin vopsire de dungi cu bidineaua).

Am vorbit şi cu cei care ne telefonaseră, şi cu alţi trecători pe-acolo, şi toţi au avut numai cuvinte de laudă la adresa primăriei şi-a primarului. Cât timp am pierdut pe-acolo (că eram în ziua mea liberă), s-au poticnit în micuţa bijuterie urbanistico-edilitaro-gospodărească 4 (p-a-t-r-u) pietoni şi doi biciclişti. Pe o trecătoare care era cât pe ce să calce pe „lucrul bine făcut” pe banii mei mânuiţi în paguba mea de primărie am avertizat-o chiar eu; totuşi n-am reuşit decât să-i evit căderea, fiindcă poticnirea aceea dătătoare de spaime tot i-a venit. Mi-a mulţumit zâmbind cumva strâmb, iar în traducere părea să spună că „Lasă că vine ea şi data de 5 iunie…”. Unul dintre biciclişti, total lipsit de umor, s-a apucat să-njure de sus şi până jos, cam tot ce-i venea la gură.
Am fotografiat groapa din toate poziţiile, cu rigla gradată-n milimetri şi-n ţoli, şi dădea mereu 10 centimetri. Nu-i mult ca adâncime, însă prin comparaţie, nesimţirea-i mult mai profundă şi hoţia mult mai extinsă.
Gropi cât cuprinde
Cum aveam timp berechet (repet: eram în ziua liberă), am procedat la o scurtă preumblare pe trotuarele Căii Aurel Vlaicu – de la Profi la Fortuna, şi pe-o parte, şi pe alta. Ce-am văzut şi ce-am auzit vă spun pe scurt (cu imagini multe în ediţia online a ziarului): gropi cât cuprinde, marcaje vopsite-n curbe largi, spaţii verzi pe care s-a semănat prundiş, zid de sprijinire spaţiu verde care stă să cadă (şi chiar îi va cădea cuiva peste picioare), bucăţi din zid asemănător căzute deja şi rămase-acolo spre adâncă aducere aminte, găuri lăsate-n urmă de constructori conştiincioşi, podişcă de lemn care va deveni terasă şi care va ocupa mai mult de jumătate din trotuar (din ce-a mai rămas după văruirea dungilor „pistei de biciclete”), pistă de biciclete pe care rampa de urcare-i treaptă de scară, deci te dai jos de pe obiect ca să te sui după aia iar în şa, canale tăiate-n trotuar transversal şi care mai au puţin până se transformă-n tranşee, şanţ în care s-a montat cablu electric de mare putere şi din care cablul iese la iveală în toată splendoarea-i şi peste care trec maşini cu nemiluita (se-aude ITM? se-aude ISC?), capace de canal sau de guri de incendiu şezând strâmbe şi hâde sau lipsind cu desăvârşire, guri de cămine cu capace reglementare dar la 20 sau 25 de centimetri mai sus de nivelul solului, rastel de parcare pentru biciclete scufundându-se lent cu bicicletă cu tot, porţiune bună de alee scufundată şi ea, o halcă zdravănă de beton abandonată-n spaţiul verde la doi paşi de sediul Poliţiei Locale, pavaje pornite pe urmele străzii Bihorului (făcăturile sunt solidare-ntre ele), pungi de plastic prin buruieni şi resturi de mâncare prin bălării (ăsta-i civism; probabil erau aruncate de cîinii cu stăpâni, deci pe câini şi amendaţi-i pe stăpâni!), în concluzie o privelişte dezolantă, numai bună de Arad, capitală verde europeană spre mătrăşirea altor purcoaie de bani şi-ndoparea cu ei, cu banii mei şi-ai arădenilor, a câtorva buzunare hămesite, insaţiabile.
Un trecător, văzându-mă că fotografiez de zor, şi-a făcut milă de mine şi m-a blagoslovit cu mult calm: „Bată-te Dumnezeu de consilier, că să vă uitaţi şi să faceţi poze şi să furaţi ştiţi, da‘ să faceţi un lucru bun nu vă dă mâna, nu v-ar mai răbda pământu‘! Pleacă naibii de-aici, că te iau cu bolovani!”. De plecat am plecat, dar nu i-am spus că nu-s nici consilier şi nici primar; măcar atâta spirit de conservare încă mai am – cât să nu-ntărât şi mai mult nervii excitaţi, şi-s suficient de matur încât presupunerea c-aş fi ticălos să nu m-atingă.
Deontologic, trebuia să contactez şi primăria pentru a-şi exprima un punct de vedere. În modul cel mai sincer declar că m-am săturat de primărie şi de minciuni. Am încredinţarea profundă că singurul punct de vedere al amintitei şi detestabilei instituţiei în chestiunea de faţă nu poate fi altul decât groapa din trotuarul Căii Aurel Vlaicu (mă rog: pistă de biciclete declarată cu bidineaua), şi că singurele punctele de vedere ale primăriei în raport cu gropile şi hârtoapele Aradului sunt toate gropile şi hârtoapele din trotuarele şi străzile Aradului şi toate găurile şi găurelele din bugetul oraşului, orificii practicate prin toate mijloacele: lucrări de calitate execrabilă, proiecte perdante, costisitoare şi de care nimeni n-avea şi n-are nevoie…
Aşadar fii pe pace, dragă tovarăşă primărie, că groapa creşte mare şi-o să facă şi pui, iar eu n-o să-ţi deranjez somnul edilitar dulce şi foamea de bani imposibil de săturat. Fii pe pace şi dormi în pace, dar mai bine dormi de tot şi lasă-ne-n pace, fă, primărio!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.