Pe raza județului Arad, procesul electoral se desfăşoară în condiţii normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite. Totodată, repartizarea buletinelor de vot de la circumscripțiile electorale către secțiile de votare s-a desfășurat ieri seara, fără incidente.

Până la această oră, cu privire la exercitarea dreptului de vot, au fost întocmite două dosare penale, astfel: unul pentru fraudă la vot, în localitatea Nădlac, unde, o femeie, cetățean al Republicii Moldova, cu drept de ședere temporar pe teritoriul României, a votat fără a avea acest drept, iar la Moneasa, pentru nerespectarea regimului urnei de vot, unde un bărbat din Moneasa a intrat într-o locuință cu urna mobilă, fără a avea acest drept.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale. Până la ora 16.00. au fost semnalate 12 incidente electorale, dintre care 10 prin apel 112, o sesizare direct și o sesiare SIMPV, fiind confirmate două incidente.

Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

 

Recomandările redacției