„Arad Mountain Bike Trophy”, la prima ediție

0
271
????????????????????????????????????

Asociația Clubul Sportiv Sport Competition își propune să organizeze un eveniment dedicat cicliștilor profesioniști și amatori numit „Arad Mountain Bike Trophy” care este primul de acest gen în Arad. Scopul proiectului este promovarea sportului de performanță, încurajarea sportului în general și în mod special de către persoane pasionate de ciclism. Ca atare, competiția arădeană își propune să adune la Cetatea Șiria și pe dealurile din zonă, cu ocazia evenimentului desfășurat pe 2 septembrie 2018, pe cei mai buni mountain bikeri, nu mai puțin de 350 de rideri. „Vor fi utilizate metode creative de promovarea a ciclismului, se va încerca, tot în această perioadă, promovarea ciclismului la nivel județean, ca stil de viață sănătos și ecologic, promovând totodată zona Drumul vinului, Cetatea Șiria, Munții Zărandului și zonele turistice care intră în traseul maratonului propus de acest proiect. Scopul final este crearea unui mediu cât mai propice pentru desfășurarea de activități în aer liber, realizarea de noi trasee pentru cicliști, etc.”, susține Eugen Păcurar, team manager Sport Competition.
Vorbind despre proiect, arădeanul campion la numeroase competiții de Mountain Bike XCO și component al lotului național, Vlad Păcurar, a declarat: „Având în vedere că noi ne desfășurăm antrenamentele în zona Cetății Șiria și a dealurilor din zonă, vrem să le arătăm și altora din țară sau din străinătate zona unde ne antrenăm noi deoarece aceasta are foarte mare potențial pentru ciclism, iar peisajele sunt minunate”.
În ceea ce privește competiția propriu zisă, aceasta include două probe: una de 70 de km și una de 40 de km. Evenimentul este gândit ca o competiție outdoor la care pot participa persoane cu vârsta de peste 14 ani, la categoriile feminin și masculin.
Traseul race, de 40 de km, va avea mai multe categorii, la masculin 14-17 ani, 18-30 ani, 31-45 ani și plus 45 ani și la feminin: 14-17 ani și plus 18 ani. Traseul maraton, de 70 de km, va avea, de asemenea, următoarele categorii: la masculin Elite, pentru sportivi cu licență UCI, juniori, U23, Master, Elit: 19-30 ani, 31-45 ani, plus 45; la feminin Open, toate categoriile de vârstă. Participanții pot fi atât amatori, cât și profesioniști, urmând ca primii trei de la toate categoriile să fie premiați. Toți participanții care vor trece linia de sosire vor primi diplome de participare.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Centrului Cultural Județean Arad, urmând ca în următoarele săptămâni să se stabilească toate detalii proiectului.
Ioana Puraveț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.