Poliţiştii Secţiei 5 Timişoara efectuează cercetări faţă de un tânăr de 16 ani, din municipiul Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Astfel, la data de 21 ianuarie a.c., cel în cauză a fost reţinut de agenţii de pază ai unei societăţi situate în incinta unui complex comercial din Timişoara, fiind depistat după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa articole vestimentare a căror valoare nu a fost achitată.
Prejudiciul, în valoare de 330 de lei, a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.
Oamenii legii i-au întocmit arădeanului dosar penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Sport 28
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »