Arădean prins la volan sub influența drogurilor

0
777

Oamenii legii au depistat în trafic mai multe persoane care s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni rutiere. Polițiștii din Șiria au depistat în trafic, în seara zilei de ieri, un tânăr din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 709, pe raza localității Mâsca. În urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat o valoare pozitivă pentru substanța TH-5 (canabis), tânărului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor prezente în organism.

Pe raza municipiului, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.20, polițiștii Secției 1 Vlaicu, au depistat un  arădean de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Un tânăr de 19 ani, din județul Hunedoara, a fost depistat de polițiștii Secției 2 Micălaca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Voinicilor fără a deține permis de conducere și având valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată.

Pe o stradă din Mocrea a fost depistat, de polițiștii ineuani, un tânăr de 21 de ani, din Ineu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.