Arădeanca de la CSM, Dana Dodean luptă pentru titlu, în Franţa

0
121

Daniela Dodean-Monteiro şi Adina Diaconu se pregătesc de semifinala Superligii franceze la tenis de masă. Colege la Metz TT, cele două „tricolore” calificate şi la Jocurile Olimpice cu echipa României luptă pentru un loc în ultimul act, cu Saint Quentin, o altă echipă redutabilă din Hexagon, pentru care a activat în trecut şi Dodean. De altfel, cele două adversare au fost semifinaliste în acest sezon de Champions League, ambele cedând în penultimul act al celei mai importante întreceri continentale inter-cluburi! Dodean a făcut o pauză de o lună în februarie, ca urmare a unei accidentări la umăr, astfel că nu a mai putut juca în ultimele etape din sezonul regulat al Pro Dames, notează site-ul oficial al CSM Arad.

A revenit însă în circuit în martie, cu ocazia openului internaţional de la Doha (Qatar), unde a concurat şi conaţionala Diaconu. Metz, care a terminat sezonul regulat pe locul 3, cu 27 de puncte şi Saint Quentin, locul 4, 26 de puncte, se înfruntă marţi, 30 martie, pe terenul adversarei lui Dodean&company, pentru ca returul să se dispute duminică, 4 aprilie, la Metz. Formaţia lui Dodean şi Diaconu luptă pentru titlu, cea mai bine cotată echipă fiind Saint-Denis US 93, cu doar două înfrângeri în cele 11 meciuri din sezonul regulat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.