Ovidiu Hațegan va arbitra partida dintre Ajax Amsterdam și Chelsea, din grupele Ligii Campionilor.
Arbitrul arădean va fi ajutat la cele două linii de asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe. Al patrulea oficial a fost desemnat Sebastian Colțescu, în timp ce observator de arbitri va fi Bo Karlsson, din Suedia!
Meciul se va disputa pe Stadionul Johan Cruyff din Amsterdam, unde își dispută jocurile de acasă echipa internaționalului român, Răzvan Marin. Partida este programată să înceapă la ora locală 18:55 (19:55 în România).
Ajax este pe primul loc în grupa H, cu 6 puncte acumulate după primele două etape, iar Cheslea este pe locul secund, cu 3 puncte.
Ovidiu Hațegan a mai arbitrat în acest sezon în grupele Ligii Campionilor partida Barcelona – Dortmund 0-0.

Recomandările redacției