Departamentul de Scouting al Federeției Române de Fotbal, condus de Ion Geolgău, a organizat, la Tărlungeni, o tabără de selecție cu scopul formării lotului național Under 15. Au participat 120 de jucători de câmp și 16 portari, între care și patru arădeni. După prima etapă, Mihai Miclean, Mădălin Goldiș și Adrian Perenyi, toți de la Viitorul Arad, nu au convins, în timp ce Darius Jurj se află printre cei 40 de fotbaliști opriți pentru selecția finală.
Jurj este din satul Groșeni, comuna Archiș și activează la CS Ineu, iar acum este la Academia Ladislau Brosovszky, de trei ani de zile. „Poate juca oriunde în teren ca mijlocaș ofensiv, pe benzi sau în centru, dar și atacant. Are marele avantaj de a fi ambidextru, are o tehnică bună în sistem de viteză. Pătrunde, dri­- blează, centrează și are și execuții bune când vine vorba despre finalizare. Mai are de lucrat la capitolul talie și forță, dar la cum se prezintă deja merită să îmbrace tricoul naționalei. Pentru Academie este confirmarea că facem o selecție riguroasă, din arii largi și muncim cu copiii”, a menționat Cristi Sculici, coordonatorul Centrului de Copii și Juniori ai Academiei Ladislau Brosovszky.
Darius Jurj rămâne sub „tricolor” până sâmbătă, când speră ca selecționerul Adrian Văsâi să-i dea semnale că va fi convocat și la următoarea acțiune a naționalei Under 15.

Recomandările redacției