Arădeanul Leo Iorga, fost solist în trupa Compact, a decedat

0
900

Leo Iorga a murit astăzi, la vârsta de 54 de ani, după o luptă de 8 ani cu cancerul. Vestea tristă a fost confirmată de colegul său de trupă, Adrian Ordean.
Conform Libertatea.ro, în ultima perioadă, starea de sănătate a lui Leo Iorga se agravase, iar artistul a ajuns la spital recent, în urma unor complicații aduse de o pneumonie care a recidivat.

„A revenit o pneumonie care credeam că s-a stins, în august o făcuse, când s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut să meargă. Am început voiajul prin spitale, să spunem, la Urgențe, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale”, a explicat Paula, pentru Ciao.

Leo Iorga (n. 2 decembrie 1964, Arad, România) a fost un muzician român, vocalist al formației PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.
Începe să cânte la 14 ani ca toboșar în trupa liceului „Ioan Slavici”. Până în 1985 colaborează cu grupul „Pacific”. În 1988 cântă lead vocal la grupul Cargo lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”; „Erata”. Din toamna lui 1988 până în 1996, lead vocal al grupului Compact în componența Leo Iorga, Adrian Ordean , Vlady Cnejevici , Teo Peter, Emil Laghia și Leluț Vasilescu, formație catalogată de Florian Pittiș și de mulți alții drept „formula de aur a Compactului”, scrie Wikipedia despre arădeanul Leo Iorga. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.