„Arădeni cu care ne mândrim”: diplomă pentru curajosul jandarm, Andrei Scorţar

1
625

Curajul și determinarea unui echipaj de jandarmi a impresionat arădenii, cazul fiind cunoscut acum și în țară. O femeie care devenise de curând mamă a încercat să se sinucidă şi s-a aruncat în apele Mureşului. Jandarmii au ajuns primii la faţa locului şi au intervenit prompt. Andrei Scorţar a intrat în apa rece şi a adus femeia spre mal, unde a fost ajutat de colegii săi.

Pentru temeritatea de care a dat dovadă, meritele i-au fost recunoscute. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad i-a acordat lui Andrei Scorţar diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. „Felicitări pentru atitudinea care a mers dincolo de profesionalism, vorbim despre omenie şi curaj. Gestul tinerilor jandarmi arădeni a produs o emoţie pozitivă în societate. Am primit zeci de mesaje de ieri până azi, arădenii îmi spuneau – haide, merită diploma «Arădeni cu care ne mândrim». Aşa este, merită felicitări şi aprecierea noastră întreaga echipă de salvatori, cu un plus pentru Andrei care a înotat până în mijlocul Mureşului, nu a aşteptat echipe specializate. O comunitate adevărată creşte prin astfel de gesturi. Sper din tot sufletul ca tânăra mamă să se însănătoşească şi să îşi revină din şocul care a împins-o spre un gest disperat”, a spus Sergiu Bîlcea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.