Fiscul îi trage la răspundere pe românii care au plecat la muncă peste graniță și nu și-au plătit dările din țară.

În ultima vreme, unii arădeni care muncesc în străinătate au primit notificări prin care au fost anunţaţi că trebuie să își achite urgent contribuţiile în România. Reprezentanții ANAF dau explicații cu privire la cazurile în care românii din străinătate sunt obligaţi să plătească taxe în România.

Astfel, potrivit celor de la ANAF, toți cetățenii români plecați la muncă în străinătate pentru o perioadă mai mare de șase luni, pe parcursul unui an, trebuie să depună la ANAF, Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale, împreună cu dovada rezidenței fiscale într-un alt stat.

Chestionarul poate fi trimis și prin poștă cu solicitarea confirmării de primire. Legislația impune încă de anul trecut sancțiuni pentru cei care nu au depus acest chestionar.

Impozitul de 10% pentru CASS este solicitat doar românilor din străinătate care în continuare realizează venituri în țară, de exemplu, din chirii, depozite bancare sau alte tipuri de venituri înregistrate pe numele persoanei respective.

De asemenea, rezidenţa fiscală în România este menţinută în următoarele cazuri: domiciliul în România; locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință care poate fi în proprietate sau închiriată ori care rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa; centrul intereselor vitale este amplasat în România;  persoana fizică pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

Trebuie menționat că, ANAF poate lua în calcul și autovehicule înregistrate în țară.

Recomandările redacției