Conducerea fără permis auto devine tot mai frecventă, mai ales în municipiu, iar acest lucru se sancţionează grav de poliţie.
În doar 24 de ore, au fost identificaţi doi bărbaţi fără permis de conducere. Poliţiştii din Livada, au depistat un bărbat de 37 de ani, din Sânpetru German, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fără a deține permis de conducere.
De asemenea, poliţiştii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat un tânăr de 24 de ani din Birchiş, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, pe raza localității Ostrov, fără a deține permis de conducere.
Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare penale
Alexandra Bruţiu