Arădenii, aşteptaţi la Ceala, de Ziua Parcului Lunca Mureşului

0
286

parcArădenilor li s-a făcut o invitaţie de nerefuzat, la o zi în mijlocul naturii. Este vorba de Ziua Parcului Natural Lunca Mureşului de sâmbătă, 7 iunie, aniversare aflată deja la cea de a IV-a ediţie.

Sport, competiţie, adrenalină şi multă distracţie – asta îi aşteaptă pe arădeni, la Centrul de Vizitare Ceala.  Iubitorii de mişcare şi ieşiri în aer liber vor putea alege într-o serie de actvităţi, pentru toate gusturile şi anume: tiroliană, tree climbing – căţărat pe lăzi de bere, volei şi jocuri de energizare, ateliere de orientare turistică, de împletit nuiele şi olărit. Liceeni se vor putea întrece pe două roţi, la concursul de biciclete „Cupa Liceelelor MTB“. Tot pe bicicletă se va putea face un tur al pădurii Ceala, o alternativă tentantă la asta putând fi plimbările călare pe cai. Pentru cei cărora le place competiţia va fi organizat şi un concurs de tir cu arcul. De la un asemenea eveniment nu putea lipsi un recital de muzică folk, susţinut de Oliver Goilean, ce va putea fi ascultat începând de la ora 18.30. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului vor putea fi cumpărate şi produse tradiţionale, de la o expoziţie cu vânzare. Programul Zilei Parcului Lunca Mureşului va începe de dimineaţă, la ora 10.30 şi se va încheia la orele serii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.