OLYMPUS DIGITAL CAMERASărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor va fi marcată la Arad printr-un ceremonial religios şi militar. Programul manifestărilor va începe mâine, la ora 10.00 cu o slujbă religioasă şi un parastas la Catedrala Ortodoxă Veche. De la ora 12.00 la Monumentul Eroilor din faţa Palatului Administrativ va fi oficiată o slujbă religioasă, urmată de depunere de coroane. Intervalul orar 13.00 – 14.00 va fi dedicat unei ceremonii religioase şi militare la Monumentul Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu. Înalt Prea Sfinţia Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului va ţine aici o cuvântare. Mai apoi, elevii de la Şcoala Generală 5 din municipiu vor susţine un program cultural artistic.  De la ora 14.30 se va desfăşura un ceremonial militar şi religios, urmat de depuneri de coroane, la cele două monumente ale eroilor din Cimitirul Pomenirea. Programul manifestărilor a fost anunţat de Instituţia Prefectului.

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.

Recomandările redacției