Arădenii au marcat, marți, Ziua Imnului Național, evenimentul fiind organizat de Prefectura Arad, în centrul orașului.

Au participat prefectul județului Arad, Cosmin Pribac, consilieri locali, consilierii județeni, reprezentanți ai instituțiilor din subordinea Ministerului Administrației și Internelor și arădeni.

Ceremonia militară dedicată Zilei Imnului Naţional s-a desfăşurat începând cu ora 9.00, în fața Palatului Administrativ.

Evenimentul a mai cuprins un ceremonial religios de binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român, oficiat de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, alături de un sobor de preoți.

De asemenea, s-a rostit o alocuţiune privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, și s-a intonat imnul de stat.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie.

 

 

Recomandările redacției