Chinezii intră, sâmbătă, în Anul Cocoșului de Foc. Având în vedere că este vorba despre o zodie a răsăritului, trezirii la viață și triumfului, Anul Nou Chinezesc promite să fie un an al marilor reușite, dacă acestea sunt precedate de multă muncă și răbdare.
Pentru a celebra intrarea în noul an, Academia de Dans din Beijing și-a trimis reprezentanții în toate colțurile lumii. O trupă de studenți în anul IV, foarte talentați, a susținut un turneu în România, având spectacole la Sibiu, București (Ateneul Român) și la Arad, unde a urcat, marți seara, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Tinerii dansatori au prezentat, în fața unei săli arhipline, 12 momente artistice, specifice mai multor zone folclorice chineze.  Astfel, cei prezenți au avut ocazia să vadă pe viu dansul uigur Maxrap; dansul Yanko din nord-estul Chinei; dansul Beilun; dansul Tobei de Lemn din Fanpai; dansul kazah Kara jorga; dansuri individuale; dansul trenei; dansul de luptă; dansul Dage al etniei Yi; Spiritul Apei, Dai; dansul Darabanei și dansurile tibetane Zhuo și Yi. Cu puțin înainte de final, spectatorii au fost invitați să urce pe scenă, pentru a dansa alături de membrii ansamblului.
Timp de aproximativ o oră și jumătate, spectatorii arădeni au avut parte de o adevărată demonstrație de măiestrie, de un regal de dansuri, muzică tradițională și culoare, ceea ce i-a făcut să-i răsplătească pe artiști cu aplauze îndelungate, la final toată lumea ridicându-se în picioare  pentru a-și lua rămas bun.
O instituție de tradiție
Academia de Dans din Beijing este o instituție de învățământ de tradiție.  A fost înființată în 1954, ca o instituție de învățământ secundar, sub numele de „Școala de Dans din Beijing”, pentru ca în 1978 să devină o instituție de învățământ superior. „Fiind una dintre cele mai mari și mai prestigioase instituții de învățământ din lume, academia oferă programe pentru nivel secundar, universitar, și postuniversitar, având o programă riguroasă și completă”, se arată în caietul program al spectacolului „Comori folclorice din China”. Cunoscută ca „leagănul dansatorilor”, unde se dezvoltă și se desăvârșesc mulți artiști, Academia de Dans din Beijing are un corp didactic universitar format din aproape 600 de persoane, iar cursurile la zi sunt frecventate de 3.500 de studenți.
În încheiere mai trebuie spus că spectacolul a fost organizat de Casa Româno-Chineză, Filiala Arad a Casei Româno-Chineze, Ambasada Republicii Populare Chineze în România, cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Municipal de Cultură Arad.

Recomandările redacției