Așa cum „Glasul Aradului” preconiza pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru alegerile locale, starea de alertă cauzată de criza sanitară sub semnul coronavirus nu a influențat prezența la urne a arădenilor, aceasta înscriindu-se în nota obișnuită. Cei care au venit de regulă la vot au venit și acum, chiar dacă au avut de suportat adevărate corvezi, adică măsurile de protecție împotriva infectării. Ca de obicei, Aradul a fost din nou un model, neexistând scandaluri ca în alte județe, micile incidente înregistrate fiind nesemnificative. Lăudabil, la Arad nu s-au înre­gistrat cazuri de nerespectare a distanțării fi­zice, nu au fost cozi de alegători înghesuiți, fără mască, arădenii au sfidat Covidul, dar au respectat regulile, ceea ce spune multe. Cu siguranță, având în vedere ritmul de votare pe parcursul zilei, la închiderea urnelor participarea la vot a arădenilor urma să fie cea obișnuită, dacă nu chiar mai mare.
Semnele s-au arătat de la primele ore, la ora 9,00 înregistrându-se o prezență de peste 4%, iar peste două ore aceasta a ajuns la aproape 11%. Peste alte două ore, a depășit 18%. O creștere de 7%, care a continuat în același ritm, la ora15,00 ajungând la peste 25%. La ora 19,00, prezența depășise 40%, dar mai erau încă două ore, în care s-au mai adunat 5%, astfel că la închiderea urnelor
s-a ajuns la 45,07%.
Este de remarcat faptul că Aradul a fost de regulă sub media pe țară la mai multe procente, iar acum, în ciuda crizei, a fost la doar un punct față de aceasta. La închiderea ediției, se analizau rezultatele exit poll-ului, însă doar pe baza datelor de la ora 19,00.
Vom reveni cu rezultatele, pe măsură ce acestea vor fi furnizate. În cursul zilei de astăzi www.glsa.ro vă ține la curent cu privire la rezultatele de la Arad.
 

Recomandările redacției