Arădenii care aleg să muncească până la atingerea vârstei standard de pensionare și care au posibilitatea de a se pensiona, nu se mai pot răzgândi ulterior.

Acestea sunt noile schimbări legislative cu privire la vârsta de pensionare care au ,,băgat în ceață”  foarte multe persoane aflate încă în câmpul muncii. Vârsta standard de pensionare îi pune pe arădeni în situații destul de delicate, între a alege să lucreze în continuare și a alege pensionarea.

 Așadar, femeile pot alege ca, la atingerea vârstei standard de pensionare, fie se pensionează, fie rămân în câmpul muncii până la vârsta de 65 de ani. Dar dacă o angajată își dă seama că nu vrea să mai lucreze și vrea să se pensioneze, deși inițial a optat pentru a rămâne în activitate mai mulți ani. Atunci lucrurile se schimbă, deoarece nu se poate reveni asupra deciziei de pensionare.

“Prin opțiunea făcută de a continua contractul de muncă până la vârsta de 65 de ani, au fost puse în aplicare dispozițiile art. 56, alin. (1), lit. c), așa cum a fost modificat ca urmare a Deciziei CCR 387/2018. Așadar nu mai există o bază egală pentru încetarea contractului de muncă de drept (pensie, în acest caz), anterior vârstei de 65 de ani”, a precizat avocatul Andrei Dina, pe avocatnet.ro

Referința din Codul Muncii stabilește că încetează de drept contractul individual de muncă ,,la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani”.

 

Contractul de muncă poate înceta înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani doar prin concediere, demisie sau pensionare anticipată, conform avocatnet. ro.

 

 

 

Recomandările redacției