Tinerii arădeni care muncesc în agricultură, în străinătate, şi vor să se întoarcă în ţară pentru a dezvolta propria afacere în domeniul agricol, pot cere statului fonduri nerambursabile de 50.000 de euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a prelungit deja sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 05 iulie 2021, ora 16.00.  

 

Așadar, ca se încadreze pentru această sumă, fermierii arădeni trebuie să fie până în 40 de ani (inclusiv cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii”. Sprijinul va fi acordat pentru facilitarea începerii activităţilor agricole pentru instalarea tânărului fermier. Astfel, prin îndeplinirea obiectivelor propuse în Planul de Afaceri, se consideră că tânărul fermier s-a instalat şi sprijinul acordat prin FEADR şi-a atins obiectivul strategic.

Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a uşura accesarea finanţării nerambursabile pentru tinerii cetăţeni români din afara graniţelor ţării care se instalează ca şefi sau manageri ai exploataţiei.

 Pentru a dovedi că au lucrat în agricultură vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenţiei de la Haga.

 În cazul în care, solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedeşte prezenta solicitantului cel puţin trei luni neîntrerupte în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanţare, este emis de autorităţile locale (de exemplu poliţia sau primăria), care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării, în baza art. 8 a Directivei 2004/38/CE.

 Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole (dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

 Finanţarea se acordă tinerilor fermieri în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanţare.

 Depunerea cererilor de finanţare se face doar on-line pe www.afir.info, pana la 5 iulie 2021, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului.

 

 

 

 

Recomandările redacției