Arădenii continuă să protesteze pentru salvarea Parcului Eminescu

0
453

protest

Aproximativ 300 de arădeni s-au adunat şi în această sâmbătă, pentru a protesta împotriva proiectului municipalităţii de a transforma Parcul Eminescu în parcare. Deşi s-a anunţat că proiectul a fost retras, arădenii nu renunţă la astfel de proteste până nu vor avea dovada clară a acestui fapt. În cadrul mitingului, s-a cântat, copiii au desenat cu creta pe asfalt şi la urmă, cei doritori au adoptat câte un copac, în campania „Un copac adoptat, un copac salvat”.

„Am reuşit să ne recâştigăm încrederea că noi societatea civilă, noi, oamenii obişnuiţi putem să contăm. Eu cred că în aceste zile la Arad, Salvaţi Parcul Eminescu este acel proiect care va schimba felul în care se iau deciziile în Arad, în administraţia publică.  Dacă în termen de doar două săptămâni, de când ONG-urile implicate în acest protest au descoperit licitaţia organizată de Primărie şi au aflat despre aceasta ilegalitat, atât de mulţi oameni s-au mobilizat, peste 5.000 de oameni şi-au manifestat susţinerea pe internet, sute de oameni vin să manifeste. Începând de astăzi în Arad, atunci când se ia o decizie care are efect asupra vieţii noastre, asupra felului în care arată oraşul nostru, asupra felului în care lăsăm Aradul copiilor noştri, va trebui ca noi cetăţenii să fim consultaţi, ca noi să spunem da sau nu acelor decizii”, au spus protestatarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.