Arădenii găsiți în trafic pe timpul nopții, verificați de autorități

0
336

Pe raza municipiului și județului Arad, patrule mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat respectarea prevederilor Ordonanței Militare numărul 2. Această acțiune a avut loc ieri, începând cu ora 22.00. Autoritățile s-au aflat într-unul dintre punctele de verificare a respectării măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19. Au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale , acestea ajungând la suma totală de 4.700 de lei.

Conform prevederilor Ordonanței militare nr. 2, în intervalul orar 6.00-22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

De asemenea, în intervalul orar 22.00-6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.

Așadar, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Măsura s-a aplicat începând de ieri, 23 martie, ora 22.00. Totodată, conform prevederilor ordonanței militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Este de precizat și faptul că aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.  Conform prevederilor legale, sancțiunile contravenționale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice și între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.