Arădenii iau cu asalt farmaciile, căutând ajutor împotriva Covid

0
399

Dacă intrăm pe internet și căutăm tratament pentru noul virus, găsim informații contradictorii.
Luaţi paracetamol, ba nu luaţi. Ibuprofenul nu e bun pentru cei infectaţi, ba e la fel de bun ca orice antiinflamator, vitaminele C şi D ajută în doze mari. Sunt doar unele dintre zvonurile şi „protocoalele” neoficiale care circulă printre oameni, aflați sub asediul fricii de îmbolnăvire. Convinşi că se pot feri de COVID-19 dacă iau, preventiv şi după ureche, suplimente alimentare şi medicaţie, arădenii golesc farmaciile. O practică periculoasă, avertizează atât farmaciștii cât și medicii.
În general ni se recomandă să apelăm la medic la apariția primelor simptome.
Panica şi dezinformarea pot fi un mix periculos în lupta cu noul coronavirus. Încă din primele zile de pandemie, zvonurile au început să alimenteze fricile oamenilor.
La început s-a spus „nu luaţi antiinflamatoare, cum ar fi Ibuprofenul, luaţi numai paracetamol”.
De câteva zile a mai apărut pe rețelele de socilaizare un așa-numit „Protocol COVID”
Aceste informații au început să circule pe reţelele sociale, pe grupuri de Whatsapp şi prin viu grai fiind un protocol neoficial COVID. Conţine se pare suplimente alimentare, remedii şi medicamente folosite de pacienţii care au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2. Însă medicii și farmaciștii ne recomandă precauție.
Am intrat zilele trecute în câteva farmacii din oraș, pentru a ne informa ce medicamente au trecere în această perioadă. „În momentul de faţă cele mai vândute sunt produse de tip vitamina C, vitamina D, zinc, seleniu”, ne spune o farmacistă. „Tot în această perioadă se vând foarte bine paracetamolul, azitromicina și imunostimulatoarele”, ni se spune într-o altă farmacie.
Pentru suplimentele alimentare cât și pentru alte tipuri de medicamente se recomandă consultarea unui medic, ori a unui farmacist şi citirea prospectului, înainte de a le utiliza, atfel ne punem în pericol.
„Putem ajunge la supradoză şi chiar intoxicaţii cu aceste vitamine. Zincul este/ foarte important, dar trebuie să ne asigurăm că avem deficit de zinc. În condiţiile în care avem o alimentaţie sănătoasă cu fructe, legume/, nu ar trebui să avem un deficit de vitamine”, ni se spune într-o alta unitate.
Pentru formele asimptomatice sau ușoare şi medii de coronavirus există, într-adevăr, anumite scheme terapeutice, care includ suplimente nutritive de tip vitamine și minerale, dar acestea vor fi luate la recomandarea unui cadru medical.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.