Acum că vremea seamănă mai mult cu o toamnă obișnuită decât săptămânile trecute când soarele nu se dezlipea de cer, probabil că arădenii vor sta mai mult în casă decât pe malurile Mureșului. Și ce e mai bun și mai recomandat de făcut decât o lectură a unei cărți bune.
Dar ce citesc arădenii zilele acestea? Acest lucru ne-am întrebat și noi, lucru pentru care am luat librăriile la pas și am observat că nu doar vântul puternic sau ploaia măruntă îi atrage pe oameni în librării.
Cărțile de dezvoltare, pe primul loc
De la beletristică, la cărți pentru autocunoaștere, arădenii încă cumpără cărți. Unul dintre titlurile cele mai căutate este 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, de Jordan B. Peterson, o carte care tratează subiecte psihologice. Redescope- rirea vechilor adevăruri și valori, care ne pot ajuta, în plină epocă relativistă, să ducem o viață mai bună, mai luminoasă, mai chibzuită, este tipul de carte care este cerut la ora actuală. Astfel de titluri sunt căutate peste tot, nu numai la noi. De câțiva ani încoace a început acest val de cititori care prin citit încearcă să se dezvolte pe plan personal, emoțional, psihologic, arădenii nefiind lipsiți de această sete de cunoaștere.
Noutățile, însă, vor fi tot timpul la căutare. Fie că e vorba de cărți pentru adolescenți sau beletristică, acestea sunt printre primele alegeri pentru cititori. Autorii români, precum Irina Binder sau Ileana Vulpescu, își găsesc de asemenea cumpărători printre arădeni.
Fiind început de an școlar, manualele școlare și culegerile pentru exerciții sunt la mare căutare, atât de către elevi și părinți, cât și de către profesori sau tutori.
Vara se citește mai mult decât toamna
Concluzia firească este că toamna se citește mai mult decât vara. Surprinzător însă, acest lucru nu se bate cap la cap cu cititorii din ziua de azi. Conform unor date de la librăriile arădene, vara este un sezon foarte bun pentru vânzarea de cărți și asta pentru că atunci este perioada concediilor, iar lumea își face timp și pentru citit. Fie că sunt la plajă sau acasă, oamenii pun mâna pe câte-o carte. Totodată, ghidurile de vizitare pentru alte țări sunt cerute destul de des, tot din pricina vacanțelor, evident. Și dacă tot au mai mult timp liber, cursurile pentru limbi sau aptitudini noi se răsesc printre lecturile oamenilor, lucru de lăudat în zilele acestea.
Se și fură din librării
Ei și dacă cititorii merg prin librării să își scalde ochii la miile de cărți disponibile, unii nu pot rezista tentației și își procură aceste cărți fără a mai trece pe la casierii. În topul celor mai râvnite cărți cărora unele persoane nu le pot rezista sunt cărțile de drept, motivația fiind prețul destul de piperat al acestora.
Adolescenții nu sunt foarte înstăriți, dar vor să citească și astfel recurg la astfel de metode. Cărțile pentru adolescenți sau pentru copii sunt domenii foarte dorite, de aceea dispar din librării fără urmă. Deasemenea, autorii veșnic populari precum Dan Brown sau Paulo Coelho sunt cei mai furați.
Astfel, dacă stăm să analizăm toate datele, observăm că toamna se cumpără cărți mai ales din cauza începerii unui nou an școlar, dar și pentru că arădenii citesc în general. Fie că sunt noutăți de beletristică sau cărți de autocunoaștere, această industrie a cuvântului pe pagină nu a murit încă. E drept că ebook-urile câștigă tot mai mult teren pe zi ce trece, dar nimic nu va putea înlocui procesul de a merge într-o librărie, de a petrece zeci de minute acolo până să îți alegi o carte, de a o duce acasă și de a o răsfoi atunci când ai timp. Ca să nu mai zic de mirosul de carte proaspăt tipărită sau de foșnetul paginilor, care, deși a fost încercat să fie înlocuit de o aplicație, senzațiile nu au fost aceleași.
Un lucru e clar – cititul face bine, atât la minte, cât și la corp. Plus că nu îngrașă, deci poate fi consumat în cantități nemăsurabile.

Recomandările redacției