O nouă modalitate de escrocherie are loc în rândul arădenilor, dar și nu numai. 

Astfel, o campanie de malware care vizează telefoanele mobile și urmărește obținerea credențialelor tuturor aplicațiilor de pe telefonul tău mobil, inclusiv aplicațiile de mobile banking, se află în plină desfășurare în rândul populației.  

În cadrul acestei campanii sunt transmise mesaje SMS care par trimise de un prestator de servicii real, cel mai adesea o firmă de curierat.  

Persoanele care primesc SMS-ul sunt invitate să acceseze un link pentru a verifica statusul livrării unei comenzi plasate anterior. Textul din cadrul mesajului poate fi „Pachetul dvs. este pe drum, urmați-l aici”.  

Totuși, toate acestea sunt doar o modalitate de a vă fura datele din telefon, iar evitarea accesării link-urilor și deschiderea atașamentelor provenite din surse necunoscute este cea mai bună soluție.  

De asemenea, ar fi bine să verificați atent expeditorul, conținutul mesajelor, link-urile si fișierele primite. 

 Acordă permisiuni aplicațiilor mobile în mod punctual și în funcție de necesități și verifică și gestionează periodic permisiunile aplicațiilor mobile pentru a evita asemenea situații în viitor.     

O altă recomandare ar fi să utilizați soluții antivirus și să actualizați constant semnăturile acestora (update).     

Activează opțiunea de verificare a securității aplicațiilor mobile instalate și a opțiunii de blocare a celor din surse necunoscute.  Actualizează sistemul de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat. 

În cazul în care ați primit un astfel de mesaj, ați accesat link-ul și ați instalat aplicația, contactați numărul de telefon 031 406 74 64 – apelabil din orice rețea națională și din străinătate. Dacă nu ați primit un astfel de mesaj, nu l-ați deschis, nu ați dat click pe link, atunci sunteți protejat.  

Totuși, este bine să fiți atent în continuare și dacă se întâmplă din nou, ștergeți imediat SMS-ul primit. 

Recomandările redacției