Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor au din ce în ce mai puţină trecere în rândul arădenilor. Conform datelor furnizate de site-ul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), în iunie 2012, la nivelul judeţului Arad erau încheiate 12.583 de poliţe, pentru ca anul acesta să scadă la 9.365. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în mediul rural, unde de la cele 6.588 poliţe încheiate în iunie 2012, s-a ajuns la 3.747, astfel încât numărul asigurărilor valabile s-a înjumătăţit în ultimul an. Asta, cu toate că legea permite autorităţilor locale să-i amendeze pe cei care nu încheie o poliţă de asigurare.
Încă de la introducerea asigurării obligatorii, atât potenţialii beneficiari, cât şi reprezentanţii societăţilor de asigurări spuneau că este vorba de fapt despre o taxă de solidaritate pe care suntem obligaţi să o plătim pentru a veni în sprijinul celor care locuiesc în zonele afectate de inundaţii sau alunecări de teren. O poliţă costă zece sau 20 de euro pe an, după cum structura de rezistenţă a locuinţei este din cărămidă nearsă şi alte material mai puţin rezistente sau beton armat, metal şi lemn. Prima de asigurare este cuprinsă 10.000 şi 20.000 de euro, sume considerate de mulţi prea mici pentru a acoperi costul unei case care a fost distrusă total. De menţionat că poliţa acoperă doar trei riscuri, inundaţii, cutremur şi alunecări de teren, evenimente despre care specialiştii susţin că este puţin probabil să se producă la Arad. „Este puţin probabil ca la Arad să aibă loc alunecări de teren sau cutremure şi dacă iese Mureşul din matcă şi ajunge până la etajul unu, înseamnă că avem o mare problemă şi tot oraşul este distrus. Pentru unii români, din zonele inundabile asigurarea aceasta e benefică, pentru că vor încasa nişte bani, dar mă întreb ce societate de asigurări va acepta să încheie poliţe, când se ştie că acolo sunt inundaţi din doi în doi ani. Încasezi 20 de euro şi plăteşti 20.000, pentru un eveniment care se va produce cu certitudine”, ne declara la momentul respectiv directorul unei societăţi de asigurare din municipiu.
Asigurări nefolositoare
La rândul lor, reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) susţin că asigurările obligatorii sunt nefolositoare pentru locuitorii judeţului. Vasile Arion, prim-vicepreşedintele uniunii susţine că atunci când s-au stabilit riscurile asigurate s-au luat în considerare o serie de caracteristici generale, pentru întreaga ţară, nu pe zone, aşa cum ar fi fost normal. „Nu ar trebui să ne mirăm că numărul poliţelor scade de la an la an. Aceasta este tendinţa. Chiar din rândul celor care s-au asigurat şi s-au asigurat foarte puţini, mulţi renunţă la această poliţă, pentru că lumea nu are nevoie de astfel de asigurări. Sunt asigurări formale, care nu acoperă riscurile care s-ar putea produce la Arad. Aceste asigurări ar trebui să acopere riscurile reale. Până la anul s-ar putea să nu mai vorbim de asigurări de acest fel, dacă lucrurile merg tot aşa”, a declarat Arion.
Sport 40
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »