Arădenii respectă legea: Mii de persoane au fost verificate și doar patru amendate

0
459

La nivelul Județului Arad, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 38 de persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 1370. În ceea ce privește persoanele izolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 2351, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de izolare la domiciliu este 5941.

Polițiștii arădeni, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali acționează integrat în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, pe parcursul zilei de ieri, 06.06.2020, polițiștii arădeni au verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 2164 persoane și 17 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate.

În contextul stării de alertă, poliţiştii arădeni au aplicat patru sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea la domiciliu, în valoare totală de 5000 lei.
În decursul a 24 de ore (06.06, ora 7.00 – 07.06, ora 7.00), jandarmii arădeni au verificat 559 persoane cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare la domiciliu, de asemenea fără să constate abateri.
Polițiștii locali arădeni, asigurând cu un efectiv de 29 de cadre și 13 mijloace auto mai multe tipuri de activități legate de prevenirea răspândirii COVID-19 și aplicării prevederilor din legislația specifică stării de alertă, au verificat, în intervalul 06.06, ora 7.00 – 07.06, ora 7.00, 199 de persoane față de care s-a instituit măsura izolării la domiciliu. În urma tuturor activităților efectuate, nu au constatat abateri.

„Obiectivul nostru este siguranța cetățeanului.
Multumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, este mesajul polițiștilor pentru toți cetățenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.