Arădenii se tem că tragedia din Constanța se poate repeta și la noi

0
452

În urma cu trei zile, de la incendiul din Constanța, în care o femeie a fost nevoită să se arunce de la etajul șase din cauza flăcărilor care-i mistuia apartamentul și a fumului dens care începea să o asfixieze, gurile care vor să-i scoată „basma curată” pe pompierii constănțeni spun că principala cauza care a provocat deznodământul tragic a femeii ar fi fost lipsa saltelei pneumatice de salvare, care se găsește doar în patru județe din țară. Există posibilitatea unor mai multe cauze care a produs tragicul eveniment, dacă ar fi să despicăm firul în patru sau chiar în zece. Dar nu trebuie să-l despicăm foarte mult până să dăm de faptul că pompierii nu au sosit pregătiți la timp cu o autospecială de intervenție și salvări, la locul incidentului.

 De asemenea, ministrul de interne, Lucian Bode dorește ca până la finele acestui an, fiecare județ din țară să dețină saltele (perne) pneumatice de salvare în caz de incendiu, declarând că „este inadmisibil ca Inspectoratele pentru Situații de Urgență să nu fie dotate cu astfel de pernă pneumatică”.

Ei bine, nu aceeași părere o are și George Pleșca, maior și purtător de cuvânt IGSU Arad, care susține că nu este neapărat nevoie de o pernă pneumatică pentru salvarea vieților, afirmând că „ autospeciala de intervenție și salvări de la înălțimi este mult mai eficientă decât o pernă” . Totodată, el mai declară că „ eu cu colegii mei, antrenați fiind, am încercat să sărim pe spate de la o înălțime de doi-trei metri, pe o pernă pneumatică de salvare și ne-a durut spatele în urma căzăturii, darămite o victimă a unui incendiu, neantrenată să sară pe această pernă de la o înălțime mult mai mare!?

Tot acesta, mai afirmă că în ultimii trei ani, cel puțin patru persoane din municipiul Arad au fost salvate de această autoscară. Eficiența acestei autoscări este atât de mare, încât este solicitată, inclusiv, la tentative de suicid pentru luarea în vedere a tuturor măsurilor de precauție pentru evitarea unei posibile nenorociri.  

Una peste alta, suntem mândri de echipajele de intervenție din orașul nostru, care sunt bine pregătite și întotdeauna antrenate pentru o nouă misiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.