Arădenii sunt așteptați la deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru Clasic

0
193

festivalCel mai important eveniment cultural al toamnei arădene, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic, organizat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Arad şi al UNITER, aduce anul acesta pe scena arădeană  producţii ale teatrelor din Serbia, Franța, Ungaria, Republica Moldova şi România. Festivalul a ajuns, iată, la cea de-a XIX-a ediție sub semnul REPER- împlinirea a 65 de ani de la primul spectacol profesionist jucat în limba română pe scena arădeană şi este aşteptat cu nerăbdare atât de artişti cât şi de public.
Festivalul va fi deschis duminică, la ora 19,00, cu o producţie a Teatrului Naţional din Belgrad: „Henric al VI- lea ( I )”, după Shakespeare, în viziunea lui Nikita Milivojevic (cu traducere în limba română). „Întâi de toate, Henric al VI-lea este o poveste despre lupta pentru putere în care, în funcţie de inte­resele meschine, intrigi şi ură, se pierde ceva mult mai mare şi mai important. Când spunem „lupta pentru putere, intrigi, dezordine“… am impresia că vorbim despre realitatea noastră. Pare a fi realitatea din Serbia. Fiecare are propriul său adevăr, nimeni nu are încredere în nimeni şi nimeni nu este în siguranţă; aceleaşi conflicte par a fi fost trecute noii generaţii. Istoria parcă se repetă iar şi iar. De fapt, se învârte în cerc. În cerc, în jurul unei mese rotunde. În jurul meselor rotunde au fost iniţiate noi războaie, au fost făcute noi alianţe, iar cele vechi au fost date uitării.
Henric al VI-lea seamănă cu o rană deschisă în care se poate vedea clar fractura, dar bun-simţul nu se poate prevala în nebunia totală.“, spune regizorul despre piesa care va fi prezentată pe scenă la sfârşitul săptămânii, în Sala Mare a T.C. „Ioan Slavici”.  Spectacolul, considerat o superproducţie, a fost jucat şi pe scena cunoscutului teatru londonez „The Globe”, alături de alte trupe cunoscute şi a fost foarte bine primită de critici.
Ziua de luni o aduce pe scenă pe Ofelia Popii, o actriţă de origine arădeană, câştigătoare a premiului UNITER, care interpretează în „Felii“ rolul cameleonic a şapte personaje, şapte femei ale căror destine se schimbă odată cu moartea unui bărbat.  „Felii“ este o producţie a T.N. „Radu Stanca” din Sibiu şi are la bază un scenariu emoţionant scris de Lia Bugnar. Gândit iniţial ca spectacol-lectură în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi dezvoltat apoi din punct de vedere literar şi dramatic, spectacolul este, în opinia autoarei, „…despre iubire, despre lipsa ei, despre durerea pe care ţi-o provoacă absenţa iubirii, despre dezorientare”.
T. N. din Chişinău (Republica Moldova) ne va oferi marţi comedia muzicală „12 scaune”, după Ilf și Petrov, o comedie muzicală în stil balcanic în regia lui Petru Hadârcă, urmând ca de la ora 21.30 Compania In MoBile din Franţa sa prezinte „Le conte de la neige noire”, de  Jacques Yves-Picq, în regia lui Benoît Kopniaeff (spectacol tradus în limba română). Miercuri, publicul este invitat la „D’ale noastre”, în regia aceluiaşi Gigi Căciuleanu, producţie a Teatrului Naţional Bucureşt, un „…poem coregrafic despre caragialitatea contemporană, dificultatea oamenilor de a relaţiona şi complicatele încrengături afective în urzeala cărora ne încurcăm singuri” (Oana Stoica, Dilema Veche – „Conu’ Gigi”).
În seara zilei de joi, 17 octombrie, de la ora 19,00, Teatrul „Jokai” din Bekescsaba prezintă „Contele de Monte – Cristo”, după Alexandre Dumas, un spectacol muzical în regia lui Szomor György. Compozitorul, textierul și artistul care joacă în rolul principal, Szomor György, și-a legat deja numele de mai multe succese ale unor musicaluri, iar varianta  muzicală a romanului lui Dumas a cucerit Ungaria cu o rapiditate surprinzătoare.
Vineri, 18 octombrie, este programată o reîntâlnire cu trupa Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj – Napoca, care  prezintă un spectacol semnat de regizorul Alexandru Dabija: „Sânziana şi Pepelea”, după Vasile Alecsandri, cu muzică scrisă de Ada Milea.  Multe personaje au fost reinventate şi regândite „… după mintea noastră de acum”, cum spune Alexandru Dabija.
Între timp, echipa organizatorică şi tehnică a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” munceşte zi şi noapte pentru ca toate spectacolele să fie prezentate publicului aşa cum se cuvine.

Giorgiana Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.